1,9 milioane de lei, costul alegerilor europarlamentare in judetul Suceava


Intră acum și în grupul de

Organizarea alegerilor europarlamentare în judeţul Suceava costă 1,9 milioane de lei, a declarat, joi, prefectul Florin Sinescu. El a precizat, într-o conferinţă de presă, că din această sumă, cheltuielile estimative de personal sunt de 1,57 de milioane de lei  reprezentând indemnizaţii plătite membrilor secţiilor de votare, grupului tehnic şi Biroului Electoral Judeţean.

Astfel, indemnizaţiile preşedintelui  şi locţiitorului preşedintelui biroului electoral este de  367 lei pentru 5 zile activitate, iar a unui membru de birou electoral de 174 de lei pentru trei zile de activitate,  la care se adaugă câte 10 lei pentru ziua votării.

Florin Sinescu

Sinescu a mai explicat că pentru cheltuieli cu bunuri şi servicii, judeţul Suceava are aprobată suma de  312.000 de lei, iar până în prezent s-au cheltuit 15.951,32 lei reprezentând contravaloarea tuşului, tuşierelor şi altor materiale necesare votării şi ştampilelor de control pentru secţiile de votare

Urmează să se mai cheltuiască 253.000 de lei pentru tonner şi hâttie pentru tipărirea listelor electorale, materiale pentru dotarea secţiilor de votare, transportul buletinelor şi materialelor necesare procesului electoral, dar şi alte cheltuieli reprezentând contravaloarea achiziţionării de cafea, băuturi răcoritoare şi gustări în cuantum de 10 lei/zi în ziua votării pentru membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, grupului tehnic, BEJ  şi personalului Ministerului Afacerilor Interne care aplică măsuri de menţinere şi asigurare a ordinii şi liniştii sau care este în misiune de pază la birourilor electorale.

 Pentru cheltuieli de capital este prevăzută suma de 10.000 lei cu care se vor achiziţionat două calculatoare şi un server.

De menţionat este că buletinele de vot, ştampilele cu menţiunea „Votat” timbrele autocolante se achiziţionează de  Ministerul Afacerilor Interne.


Intră acum și în grupul de