Doua gospodarii din municipiul Suceava afectate de un incendiu provocat de un scurtcircuit


Intră acum și în grupul de

Pompierii suceveni au intervenit cu trei autospeciale pentru a stinge un incendiu violent ce se manifesta la două gospodării de pe strada Mitocelului, din municipiul Suceava.

La sosirea pompierilor flăcările se manifestau violent la toate anexele unei gospodării şi la acoperişul unei case ce aparţinea de gospodăria învecinată.

incendiu casa pompieri isu interventie (4)

 

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a transmis că la prima gospodărie au ars şura pe o suprafaţă de 50 de metri pătraţi, o construcţie corp comun, compusă din bucătărie de vară, baie, atelier şi magazie materiale, pe o suprafaţă totală de 80 de metri pătraţi, garajul pe 30 de metri pătraţi şi un depozit de lemne pe cinci metri pătraţi. De asemenea, flăcările au degradat motoare electrice, o drujbă, o cositoare, diferite unelte, aparatură electrică şi electrocasnică.

În cazul gospodăriei învecinate, au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de 120 de metri pătraţi, elemente de tâmplărie şi bunuri materiale din interiorul locuinţei și s-au degradat 10 metri pătraţi de izolaţie exterioară din  PVC.

Pompierii au reușit stingerea incendiului după aproximativ trei ore și să salveze locuințele celor două gospodării afectate de incendiu.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurtcircuit, produs la un conductor electric defect.

 


Intră acum și în grupul de