Primarul Lungu: Salariul foarte mic este o cauza a expunerii primarilor la coruptie


Intră acum și în grupul de

ion lungu, cosmin romega si valentin adomnicai

 

Toată România are salarii mici, a declarat, miercuri, şeful administraţiei publice locale sucevene, Ion Lungu, care  consideră că ţinând cont de responsabilităţi, salariul primarului este mic .

„Toată România are salarii mici, dar când ne gândim la responsabilităţi, salariul primarului e foarte mic. Sunt unii care lucrează în diverse servicii şi alte structuri care, ca referenţi, iau mai mult ca primarul”, a spus primarul într-o conferinţă de presă.

El a fost întrebat dacă salariul mic al primarilor îi expune la corupţie, şi a răspuns: „Da, şi asta e o cauză”.

Ion Lungu a precizat că are salariu net de 3.800 de lei, dar că înainte să ocupe fotoliul de primar, din anul 2004, a avut cel mai mare salariu din judeţ când conducea Ambro SA Suceava, companie din grupul Rossmann.

Edilul-şef sucevean a evitat să spună cât câştiga atunci.


Intră acum și în grupul de