Jandarmii montani suceveni, la datorie în minivacanţa de 1 Mai. Vezi ce recomandări au pentru turişti


Intră acum și în grupul de

Lucrătorii celor opt posturi de jandarmerie montană din judeţul Suceava (Vatra Dornei, Broşteni, Dorna Candrenilor, Câmpulung Moldovenesc, Suceviţa, Arbore, Frasin şi Gura Humorului) vor desfăşura, în perioada 1-3 mai a.c., activităţi preventive pe traseele turistice şi în staţiunile montane de interes naţional, pentru menţinerea unui climat de linişte, prevenirea şi combaterea infracţiunilor, respectarea legislaţiei privind organizarea activităţilor de picnic, a normelor de mediu şi a celor privind ariile şi rezervaţiile naturale protejate, precum şi pentru informarea şi acordarea de sprijin turiştilor aflaţi pe traseele montane.

rarau

Astfel, Prefectura Suceava informează, într-un comunicat de presă, că jandarmii montani vor patrula în apropierea spaţiilor de cazare şi a locurilor de campare a turiştilor, în zona munţilor Călimani şi Rarău, în locurile de agrement din Parcul Dendrologic „Ariniş”, lunca râului Moldova şi zona Piatra Pinului, fiind pregătiţi să intervină în situaţii de urgenţă, dar şi în cazul constatării unor abateri de la normele legale.

Jandarmeria Montană sfătuieşte turiştii să ţină cont de următoarele recomandări:

  • să se informeze cu privire la itinerarul propus şi gradul de dificultate al acestuia, condiţiile climaterice locale;
  • să aibă în vedere că unele trasee şi drumuri pentru acces în zona montană nu sunt accesibile, un exemplu constituindu-l căile de acces auto către Masivul Rarău, unde sunt formate poduri de gheaţă ce limitează accesul tuturor categoriilor de autovehicule;
  • să folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu;
  • să consulte prognoza meteorologică înainte de a pleca în drumeţii;
  • să aibă echipament adecvat zonei de munte, lanternă, rucsac şi trusă de prim ajutor, sac de dormit;
  • să nu rişte sa plece singuri la drum;
  • să nu pornească pe un traseu după consumarea băuturilor alcoolice;
  • să solicite sprijinul Jandarmeriei Montane şi serviciilor Salvamont (apelând numărul unic de urgenţă 112), specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.

Intră acum și în grupul de