A lovit cu maşina o femeie şi a fugit de la locul accidentului întrucât consumase băuturi alcoolice


Intră acum și în grupul de

Un tânăr în vârstă de 19 ani din comuna suceveană Crucea a fost reţinut pentru 24 de ore şi urma ca miercuri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, cu propunere de arestare preventivă, după ce a lovit o femeie cu maşina şi a fugit de la locul accidentului.

Potrivit Poliţiei Suceava, marţi, în jurul orei 21:50,  pe str. Podul Verde din municipiul Vatra Dornei, în timp ce traversa partea carosabilă, o femeie de 33 de ani din localitate, a fost surprinsă și accidentată de un autoturism, care a părăsit locul faptei.

SEF POLITIE - ALCOOLTEST

” În urma măsurilor operative întreprinse, polițiștii au reușit identificarea autoturismului implicat în eveniment, acesta fiind staționat într-o parcare din zonă și prezentând urme de accident, iar în apropiere a fost identificat şi conducătorul auto, un tânăr de 19 ani din comuna Crucea, care a recunoscut că  el a condus mașina şi a părăsit locul faptei întrucât consumase băuturi alcoolice”, arată sursa citată.

Victima și conducătorul auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul  fiind de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru femeie și de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul tânărului de 19 ani, după care, la spital, celor doi, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză  s-a întocmit dosar penal, conducătorul auto fiind reţinut pentru 24 de ore și urma ca miercuri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, cu propunere de arestare preventivă.


Intră acum și în grupul de