Lucrările de amenajare a zonei pietonale din fața Palatului Administrativ din Suceava au ajuns la final


Intră acum și în grupul de

Lucrările de amenajare a zonei pietonale din fața Palatului Administrativ din municipiul Suceava au ajuns la final, primarul Ion Lungu declarându-se mulțumit de modul în care au lucrat muncitorii.

zona pietonala CJ

Marți dimineața, la comandamentul de lucrări cu fonduri europene, edilul orașului i-a felicitat pe reprezentanții firmei Victor Construct pentru lucrările realizate în centrul municipiului reședință de județ.

„Vreau să felicit firma Victor Construct, a făcut o lucrare foarte bună în centrul municipiului Suceava”, a spus Ion Lungu.

Carosabilul din fața Palatului Administrativ a fost pavat cu granit, lucrările fiind începute la sfârșitul lunii iunie a acestui an.

Deși zona va fi una pietonală,  s-au realizat şi 36 de locuri de parcare ce vor fi folosite de Consiliul Judeţean Suceava.

Lucrările de realizare a zonei pietonale din centrul Sucevei au costat 2.497.642 de lei plus TVA.

 


Intră acum și în grupul de