Fotbal, Liga a III-a : Doar o remiza


Intră acum și în grupul de

Cetatea Suceava – FCM Bacau II   3 – 3 (1 – 2)

La primul amical disputat în fata propriilor suporteri, Cetatea Suceava nu a reusit decât un rezultat de egalitate, scor 3-3, în confruntarea cu FCM Bacau II. Pe un teren moale, sucevenii au suferit în joc si nu reusit prestatiile bune cu care au obisnuit publicul în prima parte a campionatului. Salvarea a venit de la arbitrul sucevean Vlad Ciobanu, cel care a acordat usor doua lovituri de la 11 metri.

Desi a aliniat echipa standard, din care a lipsit doar atacantul Vasilica Dicher, care a acuzat dureri la spate, Cetatea Suceava a terminat la egalitate, primul amical din 2008, jucat pe stadionul „Areni”. În fata a aproximativ 300 de spectatori, elevii lui Marian Pana au facut un joc de uzura în care fazele de poarta au lipsit, mai ales în prima repriza. De partea cealalta, bacauanii au fost mult mai pragmatici si au profitat din plin de naivitatile defensivei galben-albastre.

Apararea, punctul forte în turul campionatului, a fost cea care a tradat echipa suceveana. Asa s-a întâmplat în minutul 16, când,  în urma unui corner executat bine de bacauani, fundasii suceveni au bâlbâit mingea în careul de 6 metri iar atacantul Iutec a punctat pentru 0-1.  

Avantajul oaspetilor nu a durat decât 5 minute, pentru ca  arbitrul local Vlad Ciobanu a dictat un penalti destul de usor la o incursiune în careul oaspetilor a lui Caragea. Cristian Cojenel a executat sigur lovitura de la 11 metri si a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj. Avea sa fie însa repriza în care defensiva suceveana si-a aratat punctele slabe. Cu doua minute înaintea pauzei, la o faza aproape identica celei de la primul gol, bacauanii au marcat pentru 1-2, autorul golului fiind acelasi Iutec.

În repriza a doua, gazdele au jucat mai decis dar, contrar cursului jocului, cei care au marcat au fost tot bacauanii. Braescu, proaspat introdus pe teren de antrenorul Cristi Popovici, a punctat nestingherit din centrul careului sucevean. La 1-3, antrenorul Marian Pana a schimbat trei jucatori, Bernard, Tomaz si Apetri intrând pe teren.

În minutul 76, la un corner executat de Ionel Celpan, goalkeeperul advers a respins slab mingea iar Homneac a reluat cu latul, în coltul lung, reducând astfel diferenta de pe tabela de marcaj. Doua minute mai târziu, s-au inversat rolurile. Homneac a patruns în careul bacauanilor a fost agatat de un fundas al oaspetilor si arbitrul Vlad Ciobanu a acordat penalti, decizia centralului fiind contestata de bacauani. Celpan a executat excelent lovitura de pedeapsa si a stabilit scorul final al partidei.

Tudor Homneac, unul dintre cei mai buni oameni de pe teren în meciul de miercuri, putea aduce victoria Cetatii în minutele de prelungire dar a ales sa suteze din marginea careului de 16 metri, în locul unei patrunderi spre poarta FCM-ului.

Gazdele, obisnuite probabil cu victoriile, au acuzat o stare de nervozitate, inexplicabila pentru un joc amical. Brazilianul Tomaz Donizete a vazut cartonasul rosu în finalul meciului pentru lovirea fara minge a unui adversar.

Dupa remiza cu Cetatea Tg. Neamt, scor 3-3, Cetatea Suceava pare sa se fi abonat la acest rezultat. Pentru elevii lui Marian Pana si Florin Cristescu urmeaza amicalul de sâmbata, cu rivalii de la FC Botosani, meci care va avea loc la Dorohoi, cu începere de la ora 11.

Returul Ligii a III-a este programat sa înceapa pe 29 februarie, când sucevenii se vor deplasa pe terenul „lanternei rosii” a Seriei I, Leonard Pascani. 


Intră acum și în grupul de