Fotbal : FC Cetatea Suceava, furată incredibil pe Areni ! Jucătorii și-au făcut singuri dreptate


Intră acum și în grupul de







Într-una dintre cele mai interesante etape ale seriei I a ligii A2, FC Cetatea Suceava a primit pe stadionul Areni vizita echipei Ceahlăul Piatra Neamț. Pentru suceveni, meciul avea o importanță deosebită dat fiind faptul că aveau nevoie disperată de puncte, dar pe de altă parte adversara ei era lidera la zi din campionat.

 

Așa cum era de așteptat partida a fost deosebit de echilibrată în prima parte, niciuna dintre echipe nereușind să se impună. Ce s-a întâmplat pe stadionul Areni spre finalul meciul însă, a  fost ceva absolut incredibil, mai ales că au fost prezenți aproape 2000 de spectatori. Pe față, fără nicio rușine, centralul Bocăneală a ținut partea oaspeților într-un mod care nu s-a mai întâmplat niciodată pe acest teren. Începând cu eliminările din joc și finalizând cu penaltiul acordat în minutul 95, arbitrul de centru a făcut „harachiri” din meciul FC Cetatea Suceava – Ceahlăul   Piatra Neamț.

 

 Nici în campionatul juniorilor mici sau foarte mici, niciun arbitru nu și-ar fi putut permite să acorde lovitură de la 11 metri la o fază în care mingea se afla în joc și nici nu atinsese pământul. Dacă acest lucru s-ar fi petrecut la un meci din Liga a V a sau chiar din campionatul municipal ne-am fi scandalizat, însă deoarece acest fapt a fost real într-o partidă de Liga a II – a, este absolut inimaginabil. Ce s-a întâmplat pe stadionul Areni,  a fost o hoție pe față, lucru sancționat de cei aproape 2000 de spectatori.

 

Așadar, cei 4000 de ochi la care se adaugă camerele de filmat vor avea dreptate în a înfiera modul în care arbitrul de centru, „a măcelărit” un meci de fotbal. Trecând peste șuturile trase tușierului Porumboiu și înjurăturilor cu care a fost gratulat Savaniu de exemplu, pe stadionul Areni nu s-a mai văzut un lucru mai incorect decât cel petrecut la meciul FC Cetatea Suceava – Ceahlăul Piatra Neamț.



 


Intră acum și în grupul de