Sase persoane au ajuns la urgentele Spitalului Judetean Suceava, aproape inghetate de frig, joi noapte


Intră acum și în grupul de

Şase bărbaţi au ajuns în noaptea de joi spre vineri aproape îngheţați de frig la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava. Trei dintre aceștia au fost internați, iar ceilalți trei au fost trimiși la Centru de noapte „Lumină Lină” al Bisericii „Sf. Vineri”.

Patrule ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, din fiecare subunitate din judeţ, au continuat şi pe parcursul nopţii de joi spre vineri misiunile de identificare a persoanelor fără adăpost şi transportul acestora, după caz, la unităţile spitaliceşti sau centrele sociale din zonele de incidenţă.

Potrivit datelor puse la dispoziţie de Biroul de presă din cadrul ISU Suceava, în municipiul reşedinţă de judeţ au fost identificate 16 persoane fără adăpost, toate de sex masculin, cu vârste cuprinse între 14 şi 67 de ani. Opt dintre aceste persoane au refuzat transportul la un adăpost social, iar şase au ajuns, cu ambulanţele SAJ şi SMURD şi cu o autospecială de la Detaşamentul de pompieri Suceava, la centrul social al asociaţiei „Lumină Lină”.

Un echipaj al Detaşamentului de pompieri Vatra Dornei, aflat în misiune de recunoaştere, pe raza municipiului Vatra Dornei, a identificat doi bărbaţi de 58 şi respectiv 64 de ani, pe str. Nicolae Iorga. După ce le-au verificat starea de sănătate, paramedicii pompieri SMURD i-au transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, pentru asistenţă medicală de specialitate.


Intră acum și în grupul de