Suntem, ca entitate, un neam ciudat. Nu zic că suntem unici, dar spun cu tărie că în materie de ”tărie”, de rachiu, încă nu am învățat nimic din greșelile generațiilor trecute și nici din ce istoria ne-a lăsat moștenire. Pur și simplu, când îi pui românului paharul cu rachiu în față, parcă l-ai scăpat la oala cu noroc. Așa se apucă de el …și nu îl lasă până când ultimul strop nu a fost consumat, recte îngurgitat. Și apoi vine bucuria. Iar aici vă puteți imagina aproape orice: de la condusul mașinii, înjuratul în public și până la bătutul soției și al copiilor de acasă.

Tind să cred că băutura e considerată un fel de religie pentru că se bea în România ceva de speriat. Iar la Suceava nici nu mai spun.

Ultimele victime notorii ale rachiului consumat în exces, la Suceava, au fost două fetițe, una de 4 și cealaltă de 9 ani, care au fost omorâte de o mamă nebună și beată. Exact așa cum citiți. Numai că trebuie să știți că fetele ar mai fi avut o șansă cu nebunia (dacă vă convine mai mult puteți citi depresii dese) femeii dacă aceasta nu ar fi fost alimentată cu alcool. Însă lângă această femeie, căci mamă imi este foarte greu să îi spun, lucrurile erau, după primul pahar, întoarse cu fața în jos. Restul e doar poveste pentru criminaliști și criminologi.

Am stat și am discutat cu mai multă lume despre acest caz și am rămas surprins cu câtă ușurință au găsit unii scuze pentru gestul femeii: ”Săraca. Era singură, bărbatul plecat și era și beată. Ce să-i faci? Asta e!”. Există atâta dramatism amestecat cu ignoranță în aceste justificări, încât pot deveni definitorii pentru noi. Sunt prea mulți oameni dispuși să uite și să ierte pentru simplul motiv că… săracul, era și beat. Ca și cum beția și alcoolul nu sunt agravante, ci scuze numai bune de pus la rana celui lovit fizic sau sufletește de bețivani.

Mult prea multă lume, și mă refer exclusiv la mame și la soții, sunt bătute seri la rândul de soți beți fără prea multe motive. Și tot folclorul a găsit la asta o justificare: ”El nu știe de ce o bate, dar ea știe de ce ia bătaie !”. Absolut minunat. E ca și cum ai urca beția la rang de virtute.

Am mai spus și o repet: românul nu a învățat nici să bea și nici să se distreze. Nu știe când e momentul să înceapă o petrecere și nici când să-i pună capăt. Iar în județul Suceava, definitorii sunt câteva exemple. Cel mai tare șmecher de la o petrecere e acela care închide barul. Cel mai meseriaș e cel care a băut tot, chiar și apa de la toaletă. Și ultimul, dacă nu te-ai bătut sau nu te-ai făcut de ”rahat” oleacă după ce te-ai îmbătat degeaba ai mai băut.

Mai sunt convins de un lucru. Că mult va trece până vom schimba ceva la capitolul acesta și că multe știri va mai scrie presa suceveană despre bețivani și bețivăneli fără logică.

Cum ziceam … Sus paharul și “La mulți ani!”

Mihai Chira