Cartea Savetei Varareanu, „Suflet de orfan”, va fi lansata la Biblioteca Bucovinei


Intră acum și în grupul de

varareanuZiua Mondială a Educației, sărbătorită în fiecare an pe 5 octombrie, va fi marcată, la Suceava, printr-o lansare de carte, la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”.

Cartea „Suflet de orfan” de Saveta Vărăreanu va fi lansată și prezentată de Alexandru Ovidiu Vintilă, pe 6 octombrie, de la ora 11.00, în Sala de Artă „Elena Greculesi” a bibliotecii județene.

„Alegerea acestei lansări de carte pentru a marca Ziua Mondială a Educatiei nu este deloc întâmplătoare: autoarea, Saveta Vărăreanu, a fost cadru didactic mai bine de 30 de ani, predând la Onești și Fălticeni, iar acum, la vârsta a treia, când duce lipsa orelor cu elevii săi, a ales să-și aștearnă pe hârtie câteva dintre amintirile plăcute sau mai puţin plăcute care i-au marcat copilăria de orfan de ambii părinți (consecință a epidemiei de tifos din timpul celui de-al Doilea Război Mondial), crescută la o casă de copii, adolescenţa și studenţia, cu lipsurile și suferințele inerente în astfel de cazuri, precum și cariera de profesor”, a transmis directorul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, Gabriel Cărăbuș.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava și Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina.

 


Intră acum și în grupul de