La Universitatea „Stefan cel Mare” Suceava va avea loc concertul Cameratei Consonante „Mihail Jora” din Bacau


Intră acum și în grupul de

Sub egida Casei de Cultură a Studenţilor din Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava organizează, marți, 25 noiembrie, de la ora 19.00 concertul Cameratei Consonante „Mihail Jora” din Bacău, în Auditoriumul Joseph Schmidt.

Din programul concertului fac parte urmatoarele lucrări muzicale: Eine Kleine Nachtmusik – W. A. Mozart, Suita de dansuri populare româneşti – Bela Bartok și Vals din serenada de Ceaikovski.

afis camerata consonante

Camerata Consonante a luat naştere la iniţiativa cvartetului Consonante, misiunea cameratei este de a aduce muzică de calitate publicului. Membrii Cameratei “Mihail Jora” din Bacău sunt tineri implicaţi activ în viaţa muzicală românească şi internaţională. Aceştia au efectuat numeroase turnee în Italia, Franţa, Germania, China.

O colaborare care a marcat în mod decisiv direcţia urmată din punct de vedere muzical a fost întâlnirea cu maestrul Konrad von Abel. Acesta este considerat cel mai de seama exponent al fenomenologiei în muzică.

Biletele pot fi procurate de la Observatorul Astronomic, prețul unui bilet fiind de 5 lei pentru studenți, elevi şi pensionari, iar pentru publicul larg preţul biletului este 10 lei.


Intră acum și în grupul de