„Sa nu uitam…de Craciun”, un spectacol folcloric de obiceriuri de iarna la Auditorium „Joseph Schmidt” al USV


Intră acum și în grupul de

Afis-Arcanul-2014-v1-facebook

Ansamblul Artistic „Arcanul USV” și Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava invită sucevenii, miercuri, 17 decembrie 2014, de la ora 19, la concertul „Să nu uităm…de Crăciun”.

Evenimentul va avea loc la Auditorium „Joseph Schmidt” al universităţii sucevene şi este structurat în trei părți.

Potrivit organizatorilor, în prima parte, „Ne-am pornit să colindăm”, sucevenii vor intra în atmosfera sărbătorilor de iarnă și vor asculta colinde românești. Cea de-a doua parte intitulată „Iarna Bobocilor”, este dedicată noilor membri din Ansamblul Artistic „Arcanul USV”. Bobocii vor avea ocazia de a reprezenta pentru prima dată universitatea, într-un spectacol sub semnul Arcanului.

În ultima parte a concertului, „Tăt sfârșitu-i început”, membrii mai vechi ai Ansamblului vor prezenta un program cu momente din sărbătorile prilejuite de trecerea dintre ani în Bucovina.

Biletele pot fi procurate din Corpul F al universității, camera 101, prețul unui bilet fiind de 5 lei pentru studenți și elevi și de 10 lei pentru publicul larg.

 


Intră acum și în grupul de