FOTO Programe de invatare si activitati distractive pentru copii, intr-un spatiu unic in Suceava


Intră acum și în grupul de

Cel mai nou spațiu de joacă din Suceava, Simply Kids, și-a deschis porțile vineri, 19 decembrie, într-o atmosferă prietenoasă în care prichindeii au dat frâu liber imaginației.

simply kids (4)

La deschiderea Simply Kids a participat și preotul paroh al bisericii care poartă hramul „Naşterea Maicii Domnului”, Viorel Vârlan. Acesta a binecuvântat și sfințit locul și i-a implicat pe copilași în spunerea rugăciunilor.

Simply Kids le propune copiilor cu vârste între 3 și 12 ani ateliere deosebite de creație, pictură, teatru, balet, muzică, cursuri de șah, ateliere de gătit, petreceri tematice, cursuri de limbi străine, dar și joacă. Totodată, noul spațiu dedicat copiilor este și unul în care micuții școlari pot realiza temele, alături de alți copii, cu profesori foarte bine pregătiți.

„Noutatea stă in faptul că se va baza pe creația copiilor. Mai exact, dacă majoritatea spațiilor de joacă se axează pe recreație, pe joacă, Simply Kids se va baza pe ateliere de creație, cursuri de teatru prin care copilașii vor învăța să facă diferența între emoții, să descopere diferite momente și poate la un moment dat să facă o mică scenetă care să te umple de lacrimi atunci când îi vezi”, a declarat pentru News Bucovina, în exclusivitate, Ștefan Sfichi, administrator la Simply Kids.

Mai mult decât atât, la Simply Kids pentru fiecare secțiune în parte vor fi profesori avizați și cu experiență bogată, pentru a le putea transmite copiilor cele mai bune cunoștințe din domeniul în care activează.

„Toți copiii își pot găsi o pasiune și o liniuță pe care să se orienteze. Există foarte mulți oameni care predau în Suceava, foarte buni pe anumite domenii, însă din păcate neexistând o inițiativă de genul acesta care să ducă în direcția pe care el este axat și se descurcă foarte bine, ajunge în anumite momente să meargă pe ici pe colo, pe la câte un părinte care se gândește la lucrul respectiv, dar nu ajunge să predea pentru mai mulți copii care vor același lucru și care, implicit îi face într-un fel și munca mai ușoară și ei vor învăța mai multe, făcând același lucru împreună”, a mai spus Sfichi.

simply kids (6)

Deschiderea noului spațiu pentru copii, atât pentru învățare, cât și pentru joacă, răspunde și unei probleme majore cu care se confruntă părinții în aceste zile. Potrivit lui Ștefan Sfichi, părinții au un rol extrem de important în formarea copiilor, de aceea el le recomandă să se preocupe de creșterea micuților, susținând că un trai mai bun sau mai puțin bun la bătrânețe va fi rezultatul educației copiilor lor.

„Cred că părinții din zilele noaste sunt agitați, sunt rupți de multe ori de ceea ce înseamnă viață reală, sentimentală, ca să zic așa, față de copii. De asta avem o problemă în ceea ce privește locurile la cămine, apare o problemă foarte mare la școală, atunci când se trece la clasa zero, nu sunt încă after school-uri. Când trec de la o grădiniță cu program prelungit la școală, în momentul respectiv se blochează și nu știu ce să facă. În primul rând, recomandarea este să nu uite că felul în care își educă și își învață copiii în momentul actual, o să îi ducă în ceea ce înseamnă bătrânețe pentru ei. Dacă nu se gândesc direct la sentimentele lor și ale copiilor, să se gândească că atunci când vor fi în vârstă, ei vor trăi mai bine sau mai puțin bine, în funcție de felul în care își educă copiii”, a concluzionat Ștefan Sfichi.

Simply Kids îi așpteaptă pe copii în zona intersecției semaforizate Mărășești, pe str. I. G. Sbierea 25B, în vacanțe programul fiind de la ora 10 până la 17, iar în restul anului, de luni până vineri între orele 12 – 20 și în weekend între 10 și 16.

Pentru mai multe informații puteți să accesați www.simplykids.ro sau să contactați telefonic la 0744 238 836.

 


Intră acum și în grupul de