Sorina Barbu: "Ar fi cazul sa terminam cu femeia papusa si sa iesim in fata cu femeia care poate demonstra ceva"

10 03 2010 - 14:29

În cele ce urmează, site-ul www.newsbucovina.ro vă propune un interviu în exclusivitate cu Sorina Barbu, consilier judeţean PD-L. Şi-a început cariera politică ca membru APR, a fost apoi membru PNL, iar din noiembrie 2007 a trecut la PLD, devenind ulterior membru PD-L. Sorina Barbu a fost vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a Femeilor PNL, consilier judeţean PNL (2004-2007), iar în anul 2006 a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Biroului Permanent Naţional al PNL, din partea Organizaţiei Judeţene a femeilor liberale Suceava. În aprilie 2008, a fost aleasă prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a femeilor democrat liberale, iar din iulie 2008 este consilier judeţean PD-L.

NewsBucovina: Ce v-a determinat să intraţi în politică?

Sorina Barbu: Încă din facultate am urmărit evoluţia anumitor femei cu carieră politică şi am ajuns la concluzia că politica este o lume a bărbaţilor. Mai tîrziu, fiind îndemnată de ideile liberale de concepţie modernă, am hotărît să intru în politică, pentru a le putea exprima într-un cadru legal. Chiar dacă politica aparţine aproape în întregime bărbaţilor, totuşi, prin abordarea problematicii din sfera şomajului, a dezvoltării întreprinderior mici şi mijlocii conduse de femei, a sprijinului acestora în realizarea unor mici afaceri, am reuşit să implementez în partid o direcţie, nu aş putea spune nouă, dar aş putea spune că am reactualizat-o. Este vorba despre rolul femeii în societate, a femeii din mediul urban şi a femeii din mediul rural.

NewsBucovina: De ce credeţi că viaţa politică suceveană este dominată de bărbaţi?

Sorina Barbu: Întotdeauna, viaţa politică a fost dominată de bărbaţi. Vedem în toate ţările spaţiului european, în toate guvernele, că bărbaţii sunt cei care decid soarta ţărilor. Însă femeile trebuie îndemnate şi ajutate să-şi expună punctele de vedere în ceea ce priveşte viaţa comunităţii în care trăiesc. Este de preferat să ieşi la rampă şi să spui cu voce tare că trebuie schimbat ceva în grupul sau în colectivitatea în care trăieşti.

Am stat de vorbă cu multe femei atât din mediul rural cât şi din cel urban, le-am ascultat doleanţele şi mi-am dat seama că situaţia în România, în ceea ce priveşte condiţia femeii, este una nu tocmai roz. O mare parte din femeile care ar putea face ceva în România, şomere, absolvente de liceu sau facultate, iau drumul străinătăţii. Pleacă în Italia, Spania, Grecia, fără să ţină cont de pregătirea lor, chiar dacă au muncit ani de zile pentru o specializare, iar acolo muncesc departe de cei dragi. Consider că femeile din România sunt frumoase şi sunt cele mai deştepte din Europa, prin urmare toată lumea ar trebui să se implice pentru a stopa această migraţie masivă în interesul muncii, în Europa occidentală.

În Romania, în general, promovarea femeilor nu se face din convingere, ci din teama de a nu fi “incorect politic”. La noi, în PD-L, situaţia e ceva mai bună. Până în prezent, am lucrat şi lucrez şi cu bărbaţi din politică, care nu m-au făcut să mă simt inferioară. Chiar în discuţiile purtate cu ei am reuşit să-i conving de utilitatea unor idei. În general, când o femeie are o ascensiune fulminantă în viaţa politică trebuie să suporte o presiune mult mai mare din partea mediului politic, a presei, a opiniei publice. Este adevarat însă şi faptul că femeile ezită să se susţină între ele, spun asta pentru că şi eu am simţit acest lucru. Femeile trebuie să ştie că este nevoie de timp pentru a avea trecere ca om politic, pentru a-ţi crea un brand în acest domeniu. Eu am pledat şi pledez în continuare pentru şanse egale între femei şi bărbaţi.

NewsBucovina: Care este proiectul politic la care ţineţi cel mai mult?

Sorina Barbu: Pe mine m-au uimit întotdeauna femeile din mediul rural. Ele nu numai că au avut mulţi copii dar au ştiut să ţină şi casa curată, au muncit şi cîmpul, au ţinut şi animale, au mers şi la biserică. Uitaţi-vă la chipul bunicilor noastre. Sunt robite de atâta muncă. Uitaţi-vă şi la chipul femeilor din mediul rural din Europa Occidentală. Este o diferenţă foarte mare între acestea. De aceea, m-a preocupat soarta femeilor din mediul rural. Am mers prin sate şi am stat de vorbă cu ele. Am văzut că toate vor să facă ceva, dar nu ştiu de unde să înceapă, sunt dezorientate şi puţine dintre ele au o afacere. Într-o zi, am fost în Stroieşti şi am văzut o femeie care încă mai ţese, cum făcea bunica mea. Această femeie trebuie încurajată să se asocieze cu altcineva pentru a putea să-şi deschisă o mică afacere, să-şi vândă produsele pe internet, pentru că, aşa cum am văzut, are iniţiativă. Asemenea femei trebuie găsite şi sprijinite.

NewsBucovina: Comentaţi pe scurt evoluţiile din ultima perioadă de pe scena politică românească

Sorina Barbu: A fost o perioadă tulbure, dar liderii formaţiunilor politice au ştiut ca în final să se respecte şi să îşi respecte ideile, iar dacă încă mai sunt atacuri, ele nu sunt de natură să destabilizeze mediul politic. Sigur că scena politică ne poate aduce surprize de la o zi la alta. Fiecare partid luptă pentru putere, pentru a câştiga alegerile şi pentru a-şi impune strategia.

NewsBucovina: Care credeţi că sunt şansele ca o femeie să ajungă să candideze la preşedinţia României?

Sorina Barbu: Îmi pun şi eu întrebarea asta, mai ales când văd ce se întâmplă în alte ţări. Femei foarte putenice au condus Guverne, un exemplu ar fi Margaret Teacher, care a condus Guvernul timp de 11 ani şi a fost numită . La noi însă sunt slabe şansele ca o femeie să ajungă preşedinte. Deocamdată nu văd în România o femeie preşedinte. Cred că nu ţine numai de maturitatea electoratului, ci şi de existenţa unei candidate care să fie suficient de bătăioasă pentru a învinge şi care să convingă electoratul cu ideile sale.

NewsBucovina: Care este pentru dvs. modelul politic feminin din politica românească?

Sorina Barbu: Nu pot să spun că nu mă uimeşte diversitatea pe care o observ zi de zi în jurul meu. Românii au început să nu se mai teamă să fie diferiţi, încep să îşi clădească propriul stil de gândire şi de viaţă. Femeia, românca noastră de zi cu zi, este însă o fiinţă care rătăceşte, care încă nu şi-a definit identitatea, care nu ştie încă dacă îşi doreşte să devină o persoană cu studii superioare. Pendulează între a-şi găsi de muncă, a pleca direct în străinătate, fără a-şi finaliza studiile sau a fi şomeră cu master, în ţară.

De zece ani încoace, mişcarea feministă europeană a reuşit să facă lobby la nivelul întregii societăţi, pe toate palierele acesteia, politic, economic, cultural şi social, pentru a promova mai multe femei în procesul de luare a deciziilor. Pentru femei este destul de greu în viaţa politică. O femeie politician trebuie să lupte mult mai mult decât un bărbat. Trebuie sa fii femeie, mamă, să ai o carieră şi un viitor în politică.

Dar femeile sunt mai sensibile, ele pot să aducă o rază de lumină în această lume gri a politicii. Eu spun că ar fi cazul să terminăm cu femeia păpuşă sau cu femeia obiect de lux şi să ieşim în faţă cu femeia care are în spate o carieră şi care poate demonstra ceva. Modelul meu politic este Mona Muscă.

644 vizualizări
  1. foarte slab interviu, nu am retinut decit ca ati luat partidele la rind.

    nume: elena
    data: 10 03 2010 - 16:19
  2. nu prea inteleg, ce a demonstrat d-na? pe unde a lucrat? ca de plimbat aiurea pe la oscior vad ca se pricepe…

    nume: ioan
    data: 10 03 2010 - 17:48
  3. Felicitari doamnei Sorina Barbu, pentru acest discurs echilibrat, realist, care nu se foloseste de sabloane si stereotipii sau trucuri ieftine.

    Femeia reala a Romaniei este bine surprinsa in aceste raspunsuri, in contextul unei regretabile mediatizari zilnice furibunde a politicenelor isterice sau a femeilor degenerate, ce livreaza constant in spatiul public european un portret robot de romanca devianta si nevrotica.
    Da, femeia reala din Romania se confrunta cu probleme cotidiene mari, ramane principalul sponsor biologic si afectiv al familiilor romane, este derutata de libertatea falsa si incearca sa sparga tipare, fiind inteligenta si curajoasa, harnica si devotata spiritului romanesc, cucerindu-si identitatea si personalitatea cele mai adecvate enonomiei de piata si instabilitatii politice, infruntand adversitati si discriminari. Problema aceasta dureaza de secole, iar resursele feminine intru modernizarea spatiului romanesc s-au dovedit a fi neasteptate si prolifice. Femeile se angajeaza in europenizare si salvarea Romaniei de la dezastru cu aceeasi determinare ca si barbatii.

    Discursul doamnei Barbu este un exemplu de adecvare la adevaratele probleme ale femeii reale din Romania de astazi. Iar femeia romana reala nu mai este gospodina adulatoare a lui Ilici din anii 90, ci femeia libertariana, care castiga greu si demn in Spania sau Italia ori Anglia un buget cu care isi intretine cele trei generatii de parteneri (sot, copii si parinti) ori isi asuma curajoasa responsabilitatile intreprinzatorului care munceste cate 18 ore zilnic.

    nume: un discurs echilibrat, realist. Bravo!
    data: 10 03 2010 - 19:09
  4. newsbucovina.ro si-a rezervat dreptul de a retine de la publicare acest comentariu ca urmare a modului in care au fost exprimate ideile. nume: George Salu
    data: 11 03 2010 - 08:57
  5. Nr.4 si Nr.5
    Aceste manifestari extremiste, antisemite sunt ilegale in tarile civilizate si in Romania. Stilul Nr. 4 si Nr. 5 este unul stalinist, un stil forumist bazat pe mizerii si atac la persoana, lipsit de argumente.

    Iar News Bucovina poate fi felicitat pentru ca isi continua proiectul de modernizare a spatiului public sucevean prin interviuri oneste si de tinuta, ca acestea recent inititate.
    Felicitari dlui Chira pentru idee.

    nume: Monitorul
    data: 11 03 2010 - 11:23
  6. Slab interviu.

    nume: Nicolae
    data: 11 03 2010 - 17:55
  7. Materialul de constructie al raspunsurilor doamnei Barbu este simplu si direct, cu mesaj imediat si practic. Calitatea unui astfel de discurs politic este buna, ba chiar e dorita de electoratul roman deja satul de cuvinte mari, de expresii redundante si de tirade sforaitoare.

    Simplitatea in exprimare si caracterul direct al mesajului sunt doua virtuti care confera retoricii surprinzatoare efecte de deschidere. Ca si in moda, eleganta discursului vine din simplitate si limpezime, iar sfiala bine dozata bate adesea siguranta de sine gaunoasa si emfatica.

    Castigatorii viitoarelor simpatii electorale vor fi oamenii politici ce stiu sa intampine nevoia de consolare a unui electorat descurajat, ori asta vine din empatie.
    La doamna Maria Barba, empatia manifestata fata de omul real – femeia reala este un ingredient inteligent si de mare impact.

    nume: inteligenta nativa bate snobii din politica viitorului
    data: 12 03 2010 - 00:40
  8. Apoi stimata DANA,cu tigani si cu hanu nu tine dapoi cu CONTROALELE.Astea vin si trec,asa sunt controlate institutiile nu scapa nici una neverificata.Iar la primarie sunt multi oameni destepti si stiu ei cum sa respecte legea,nu trebuie tu DANA sa te ostenesti cu grija doamnei si a celorlalti.Ori vrei tu DANA ori nu, doamna primar Violete Taran tot va castiga.Ca noi nu o lasam singura,ea ne are pe noi toti din Berchisesti .Hai sa votam.

    nume: nuty
    data: 12 03 2010 - 10:13
  9. o cunosc personal pe dna Sorina Barbu si cred ca este o adevarata doamna,un om de o mare valoare,care a ajutat de multe ori si nu asteapta laude,modesta si cu bunt simt…vad ca pe acest forum apar multe rebuturi,multi oameni fara caracter care scriu gunoaise,adica dau pe dinafara ce au inauntru..si inca ceva pt administartorii site-ului…de ce trucati sondajele?nu se poate vota?pe majoritatea computerelor apare mesaj ca s-a votata desi nu s-a votata de pe acel IP…totul este trucat in ziua de azi…aveam prentii dar se pare ca degeaba…

    nume: sly
    data: 12 03 2010 - 11:09
  10. felicitari doamnei Sorina Barbu. Cel mai echilibrat interviu.O femeie remarcabila cu o inalta tinuta morala.Mult succes.

    nume: anonima
    data: 13 03 2010 - 22:10

Nu se mai pot adauga comentarii la acest articol.


alte articole din aceeasi sectiune

 

Sondaj
Sunteţi mulţumiţi de serviciile Maternităţii Spitalului Judeţean Suceava?
Da.
Nu.
Prefer maternitatea privată.


Vezi rezultatele sondajului