„Parabolele lui Iisus” si „Jurnalul unui pusti”, cele mai bine vandute carti in 2012, la Suceava


Intră acum și în grupul de

Parabolele-lui-Iisus Andrei PlesuDesemnată recent Cartea Anului 2012, „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”, scrisă de cunoscutul scriitor şi eseist Andrei Pleşu se regăseşte la final de an în topul preferinţelor literare ale sucevenilor. Alături de aceasta, bestseller-ul Jurnalul unui puşti, de Jeff Kinney, ajuns la cel de-al V-lea volum, rămâne în continuare cel mai bine vândut produs destinat copiilor.

Ca de fiecare dată, la final de an,  echipa NewsBucovina.ro a stat de vorbă cu reprezentanţii principalelor lanţuri de librării din municipiul reşedinţă de judeţ pentru a afla care sunt autorii şi volumele care au avut cea mai mare priză în rândul sucevenilor pe parcursul anului 2012. Astfel, discuţiile purtate arată că la Librăria Cărtureşti situată în incinta Iulius Mall Suceava, cele mai vândute volume au fost: Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, de Andrei Pleşu, Manuscrisul găsit la Accra, de Paulo Coelho, De ce este România altfel?, de Lucian Boia, Cincizeci de umbre ale lui Grey, de E.L.James, Exerciţii de echilibru, de Tudor Chirilă, Cel care mă aşteaptă, de Parinoush Saniee.

În rândul literaturii pentru copii, cele mai vândute volume rămân cele din seria Jurnalul unui puşti, de Jeff Kinney, alături de Însemnările unei puştoaice, de Rachel Renee Russell, Generala: Cei mai naşpa ani din viaţa mea, de James Patterson şi Chris Tebbetts, Aventurile lui Habarnam, de Nikolai Nosov şi mai nou, Viaţa lui Pi, de Yann Martel”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Dana Năstase, librar la Cărtureşti.

Potrivit acesteia, la mare căutare în rândul publicului feminin, cu precădere înainte de sărbători, au fost şi cărţile de bucate semnate de Horia Vârlan, Jamie Oliver şi Principesa Margareta a României.

Jurnalul unui pusti seriePe lângă aceste volume, la Alexandria Librărării din Shopping City Suceava s-au vândut foarte bine volumele: Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, de Andrei Pleşu, Cine suntem, de Dan Puric, Secretul, de Rhonda Byrne, Jurnalul unui puşti, de Jeff Kinney, Însemnările unei puştoaice, de Rachel Renee Russell, De ce este România altfel?, de Lucian Boia, Creştetul gheţarului, de Constanţa Buzea, Bucatele noastre, de Horia Vîrlan, Ministrul hranei sănătoase, de Jamie Oliver, Sănătatea are gust, de Mihaela Bilic, Mama şi copilul, de dr. A.J.R.Waterston, 101 ponturi în fotografia digitală, de Michael Freeman.

generala_cei_mai_naspa_ani“Remarcăm faptul că pe parcursul anului 2012 s-au vândut foarte bine dicţionarele şi ghidurile de conversaţie, îndeosebi cele destinate învăţării limbii germane, dar şi volumele care aparţin celebrei serii Amurg”, a spus pentru NewsBucovina.ro, Delia Cheptanariu, librar.

Alături de Andrei Pleşu şi Jeff Kinney, la Alexandria Librării din centru, în anul care se va încheia, s-au cumpărat cu succes şi volumele lui Gigi Ghinea – Cum m-am vindecat de nefericire şi Iubirea care vindecă, dar şi următoarele cărţi: De la Dolhasca pe… Calea Victoriei, de Alexandru Arşinel, O poveste cu Horaţiu, de Doina Papp, Reversul medaliei, de Andreea Răducan. „În topul celor mai bine vândute cărţi în 2012, menţionez: Însemnările unei puştoaice, de Rachel Renee Russell, Generala: Cei mai naşpa ani din viaţa mea, de James Patterson şi Chris Tebbetts”, a arătat Florentina Baciuc, librar.

Aceasta a precizat că atunci când vine vorba de cărţi de bucate, cele mai căutate volume sunt: Bucatele noastre, de Horia Vîrlan, Carte regală de bucate, de Principesa Margareta a României şi Găteşte în 30 de minute, de Jamie Oliver.

 


Intră acum și în grupul de