Georgiana Covaliu și Sergiu Butnar, Miss și Mister Boboc 2015 la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului


Intră acum și în grupul de

Zilele Colegiului „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului s-au încheiat, ca în fiecare an, cu Balul Bobocilor care a propus o temă pe cât de incitantă pe atât de generoasă: La Vita e Bella. Organizat în colaborare cu Primăria Gura Humorului, balul din acest an a presupus o muncă de câteva săptămâni, imaginaţie, creativitate şi implicare reală. Evenimentul s-a desfăşurat la Toaca Bellevue, pe o scenă care a impresionat prin dimensiuni, efecte cromatice şi turbine de fum.

miss misster

Începutul a fost dedicat celor din Bucureşti care nu au reuşit să mai ajungă la niciun bal al lor pentru că au trecut într-o altă lume sau se agaţă cu speranţă de aceasta. S-a ţinut un moment de reculegere, iar pe piesa The End a trupei The Doors publicul a rezonat cu cei din Colectiv.

Organizatorii, elevii celor treisprezece clase a 12-a ale colegiului, coordonaţi de domnul profesor George Checheriţă, au văzut balul ca o trecere în revistă a celor mai de succes momente ale cinematografiei. Momentele menţionate, regizorii şi muzica au fost inspirat alese, iar bobocii şi veteranii au dansat ritmuri diverse, pline de culoare şi antren: Eugen Doga, Goran Bregovic, muzică indiană, coloana sonoră din „Marry Poppins” sunt doar câteva exemple. Oana şi Andrei Podariu, coregrafii care în fiecare an pun suflet în dansurile bobocilor şi ale elevilor claselor a 12-a, au făcut-o şi de această dată.

A fost proiectat un film realizat cu secvenţe din ecranizări celebre, alb negru şi color, care a introdus treptat ca personaje elevi ai claselor a 12-a şi boboci. Scena a fost încadrată de panouri cu pozele celor care au rămas în concurs după preselecţie şi cu numele sponsorilor care au făcut balul posibil. Momentele dintre probe au fost realizate tot de organizatori: Anca Dumitrean şi Andrei Palamariu care iubesc dansul pe care îl practică de ani de zile cu pasiune şi eleganţă au dansat vals şi tango, Alexandra Nichitean (12F) a interpretat o piesă pop, Cătălina Rotaru (12F) şi Maria Hojbotă (12H) au interpretat muzică populară.

Cele două perechi de prezentatori au impresionat prin eleganţă, siguranţă şi spontaneitate: Sabina Ţurcaş (12C), Ciprian Pascar (12D), Eduard Popa (12C), Mylena Janosevic (12D). Momentul de pantomimă regizat şi interpretat de membrii trupei de teatru a colegiului „As We Are” (Anca Butuman, IulianVodă, Sebastian Bîrsan, Tudor Vasilcovschi, Victoriţa Corleciuc, Alexandra Nichitean, Adelina Sahlean, Alexandra Caraciuc şi Radu Rumega), coordonată de doamna profesor Sabău Lupaşc Diana Oana a adus în scenă probleme ale elevilor – examene, testări, evaluări, comisii şi elevi relaxaţi sau confuzi – imaginate cu umor şi talent.

Au existat momente în care publicul a fost cucerit de muzica şi dansul celor două ansambluri de muzică populară care au făcut un program deosebit prin varietate, mişcare, sincronizare şi optimism:  „Balada” coordonat de domnul Lucanu şi „Moştenitorii Bucovinei” coordonat de domnul Bordea.

Cele 8 perechi de boboci emoţionaţi, dar dornici să se lanseze pe scenă, să încânte şi să câştige voturile publicului au reprezentat atracţia serii. Prezentarea personală prin defecte şi calităţi a oferit publicului o primă imagine a competitorilor, completată prin proba de cultură generală şi perspicacitate care nu le-a creat probleme şi prin proba impusă la care au făcut faţă provocărilor din situaţiile imaginate.

Proba la alegere le-a oferit acestora şansa de a-şi valorifica aptitudinile și abilitățile, iar publicului de a descoperi în tinerii liceeni talente nebănuite. Ştefan Duca a recitat o poezie sensibilă, compoziţie proprie. Robert Ungurean a creat un moment de stand up comey. Ionuţ Buburuzan şi Claudiu Gemănar au gândit un moment de pantomimă împreună cu alţi colegi mai mari. Alexandru Boşca a cântat o piesă superbă la orgă. Roxana Oţet a interpretat la vioară şi vocal o melodie populară. Victorina Zagumionov a imaginat o scenetă umoristică cu un alt coleg. Florina Chiruţ a dansat cu partenerul muzică populară. Annalisa Porello a cântat în engleză şi italiană şi a oferit un moment cu o trupă de dansatoare profesioniste în backstage. Andreea Divisievici a desfăşurat eleganţă şi stil într-un colaj de stiluri diferite de dans pentru care l-a avut partener pe Sebastian Onofrei (9A). Georgiana Covaliu a încheiat proba la alegere cu muzică, dans şi culoare împreună cu partenerul, Gabriel Moldovan (11A). Alin Boşca a acompaniat-o la orgă. Denisa Popovici a dansat pe ritmuri populare cu partenerul Iulian Lucanu. Gabriela Flocea a interpretat o piesă acompaniată de trupa de rock a colegiului, Starweed. Sergiu Butnar a interpretat o piesă rap compoziţie proprie.

Invitatul serii a fost Doddy, unul dintre cei mai talentaţi rapperi din România care a electrizat sala şi a făcut un program de 45 de minute.

Premierea mult aşteptată a încheiat Balul Bobocilor. Au primit premii: eleganţă(Andreea Divisievici – 9A şi Iulian Lucanu – 9N), frumuseţe (Florina Chiruţ – 9K şi Alexandru Boşca – 9F), spontaneitate (Annalisa Porello – 9A şi Ionuţ Buburuzan – 9B), talent (Gabriela Flocea – 9F şi Robert Ungurean – 9B), naturaleţe (Victorina Zagumionov – 9I şi Claudiu Gemănaru – 9F), inteligenţă (Roxana Oţet – 9D şi Alin Boşca – 9F) şi rafinament (Denisa Popovici – 9B şi Ştefan Duca – 9B).

Miss Boboc 2015 a fost votată Georgiana Covaliu din clasa a 9-a A, iar Sergiu Butnar din clasa a  9-a G a devenit Mister Boboc 2015.

A fost o seară un pic mai rece, dar dansul şi atmosfera încărcată de tinereţe au demonstrat că La Vita e Bella. Mulţumim echipei manageriale, sponsorilor, părinţilor şi tuturor celor care au contribuit la buna desfăşurare a Balului Bobocilor 2015 la Colegiul Alexandru cel Bun.

Profesor Cîmpan Brînduşa Luminiţa

Profesor Dragomirescu Raluca

Colegiul Alexandru cel Bun

Gura Humorului, Suceava


Intră acum și în grupul de