Ovidiu Milici:”Linia pe care o va trasa conducerea PMP va fi respectată ca literă de lege la Suceava”


Intră acum și în grupul de

Vicepreşedintele Partidului Mişcarea Populară Suceava, Ovidiu Milici, nu a exclus, joi seara, în emisiunea Ora de politică de la Intermedia TV, ca PMP să îl susţină în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale pe candidatul PSD, Victor Ponta.

Întrebat dacă PMP va susţine pe Victor Ponta în cel de-al doilea tur de scrutin, Milici a evitat un răspuns tranşant, arătând că ceea ce va decide conducerea centrală a partidului va fi respectat şi la Suceava.

„Linia pe care o va trasa conducerea PMP va fi respectată ca literă de lege”, a spus Milici.

El a adăugat că nu ştie dacă există negocieri în acest sens.

„Nu ştiu să se negocieze”, a spus Milici.

Ovidiu Milici la ora de politica

Întrebat dacă există posibilitatea să revină în PSD, unde până în urmă cu doi ani a activat ca vicepreşedinte al organizaţiei judeţene şi purtător de cuvânt, Milici nu a negat, dar a spus că are acum un alt drum.

„Nu toate drumurile au sens unic, sau cum spun unii, înapoi podul e rupt. Eu am însă acum un alt drum”, a explicat Milici.

Milici a fost vicepreşedinte al PSD Suceava, iar în 2012 a fost ales consilier judeţean pe lista USL, dar a părăsit partidul nemulţumit că nu se face dreptate până la capăt, după cum el declară.

El a preluat conducere Forţei Civice Suceava şi a candidat din partea ARD fără succes pentru un loc în Camera Deputaţilor, iar acum s-a înscris în PMP, alături de un alt fost membru PSD, Corneliu Popovici, liderul organizaţiei PMP Suceava.


Intră acum și în grupul de