Lungu: „Va rog domnilor consilieri de la PSD, ajutati-ma!” Vezi de ce le cere sprijinul pesedistilor primarul Sucevei


Intră acum și în grupul de

Primarul Municipiului Suceava, Ion Lungu, le-a cerut sprijinul consilierilor locali, în ședința ordinară de joi, 26 februarie, să intervină și să-l trimită pe fostul viceprimar, Gavril Vârvara, să-i predea biroul lui Lucian Harșovschi.

La finalul ședinței de joi, Lungu a ținut să le semnaleze o problemă cu care se confruntă Primăria, mai exact imposibilitatea viceprimarului Lucian Harșovschi de a lucra din biroul pe care ar trebui să-l dețină odată cu preluarea funcției.

„Cu tot respectul. Am avut o discuție cu domnul Vîrvara. I-am trimis și o hârtie: să vină să predea biroul”, a spus Lungu.

El a menționat că nu este corect ceea ce face fostul viceprimar și astfel împiedică desfășurarea normală a activității instituției.

„V-aș ruga să mă ajutați ca domnul Vîrvara să vină să predea biroul să pot să-l pun pe domnul Harșovschi acolo”, a cerut Ion Lungu în ședința de CL. Primarul a punctat faptul că biroul în care își desfășoară acum activitatea Harșovschi este de forță majoră, fiind pentru organele de control care vin la primărie.

„Am făcut acest apel public. Nu vreau să ajung în presa națională că am intrat în birou, că am intrat cu forța. Vă rog domnilor consilieri de la PSD, ajutați-mă!”, a conchis Lungu.


Intră acum și în grupul de