Senatorul Gavril Mirza, in comisia ce ancheteaza privatizarile din energie (VIDEO)

5 03 2010 - 15:37

Senatorul PSD de Suceava, Gavril Mîrza, care este şi membru al Comisiei de privatizare din Senat, susţine că nu există organisme care să verifice dacă sunt respectate condiţiile impuse la privatizare.

„Sunt înspăimântat. Este vraişte. Nu există un organism care să urmărească respectarea contractului de privatizare a unei averi a românilor”, a declarat vineri parlamentarul sucevean, arătând că acestea sunt primele constatări în urma verificărilor privind modul cum au fost privatizate şi respectate contractele post privatizare în cazul Electrica Dobrogea, Electrica Banat şi Electrica Muntenia Sud, urmând ca peste două-trei săptămâni să fie prezentate concluziile acestei anchete. Totodată, Mîrza a mai spus că nu se ştie ce investiţii s-au făcut şi dacă este respectat planul investiţional stabilit la privatizare.

Potrivit senatorului PSD, ANRE a acceptat ca un procent din tariful perceput de societăţile de distribuţie a energiei electrice să fie pentru investiţii, dar că nu se ştie câte investiţii au fost făcute din aceşti bani. „Populaţia României plăteşte investiţii şi nu ştie dacă acestea se fac”, a spus senatorul PSD. El a mai declarat că după finalizarea acestor verificări, se va continua ancheta şi la celelalte societăţi din domeniul energiei.

104 vizualizări
  1. tu sa-ti anchetezi manglelile tale, mai marlanule!

    nume: brici
    data: 5 03 2010 - 21:44
  2. La cine te referi brici cand spui “mai marlanule” la unul din turma ? Daca este asa,este bine.Marlanul la marlan trage.

    nume: Nostradamuscelmic
    data: 7 03 2010 - 16:44

Nu se mai pot adauga comentarii la acest articol.


alte articole din aceeasi sectiune

 

Sondaj
Cât de mulţumiţi sunteţi de medicul dvs. de familie?
Foarte mulţumit
Mulţumit
Nemulţumit
Absolut deloc


Vezi rezultatele sondajului