Flutur vrea alegeri in partid in primul semestru al acestui an (VIDEO)

9 03 2010 - 17:10

Colegiul Director Naţional al PD-L se va întruni joi pentru a efectua o analiză a guvernării şi a discuta despre proiectul de modificare a Statutului, a anunţat marţi, vicepreşedintele PD-L Gheorghe Flutur. El a precizat că în cadrul aceleiaşi şedinţe ar putea fi stabilit şi un calendar al alegerilor din partid la nivel local, judeţean, inclusiv al congresului, evitând să spună dacă acesta va fi organizat înaintea alegerilor din organizaţiile locale.

Viceliderul democrat-liberal a arătat că preferă ca alegerile din partid să fie organizate în primul semestru al acestui an. El a ţinut să menţioneze că se pronunţă pentru deschiderea partidului, pentru atragerea de personalităţi în formaţiunea politică, pentru eficientizarea activităţii prin organizaţii la nivelele la care se organizează alegeri- comune, colegii electorale, judeţ- dar şi pentru dezvoltarea departamentelor de specialitate care să fie „laboratoare de idei şi de resurse umane” şi întărirea componentei de dreapta a partidului prin întărirea relaţiilor cu Biserica, familia, iniţiativa privată şi mediul de afaceri.


365 vizualizări


  1. PDL este cel mai bun partid din Romania

    nume: Nostradamus
    data: 9 03 2010 - 17:12
  2. Prilej de bilant pentru pdl,precum si modul in care se vor desfasura actiunile partidului in viitoarea etapa.In cadrul analizei activitatii nu pote scapa lipsurile ce s-au manifestat,in special de catre guvernare.Amatorismul manifestat de ministri,si chiar primul ministru,modificarea hotararilor de la o zi la alta,elaborarea de ordonante de guvern,care apoi se modifica,promisiuni incalcate etc Acestea sunt principalele lipsuri ale pdl in timpul ce s-a scurs dela preluarea mandatului.

    nume: Tache
    data: 9 03 2010 - 18:48
  3. PDL o sa crape intr-o zi…Si nu e departe ziua respectiva! Poporul umilit si batjocorit o sa-l faca tandari! Manca-va-ar viermii iadului neadormiti orci portocalii spurcate!

    nume: Nostradamus
    data: 9 03 2010 - 19:38
  4. o sa fie concurenta mare la pedeleu. boc va candida impotriva lu boc si ghici cine va castiga?? boc. orcile pedeliste se pregatesc sa puna gheara pe tot poporul

    nume: vostradamus
    data: 9 03 2010 - 21:18
  5. pentru 3 si 4: pina o sa vina ziua aia o sa avem o gramada de timp sa radem de geoana (adica prostanacu ala care-a fost sef la partidu vostru de idioti) topaind pe scena, de istoricul ala repetent cu par vopsit sef la clona aia de partid liberal, de guzganu rozaliu si flacara lui violet, o sa avem posibilitatea sa ii trimitem ‘senatorului’ voicu chiftele cu prastia la mititica, o sa aflam in sfarsit si in mod oficial ceea ce tot poporul stie si anume ca ilici iliescu e vinovat de genocidul din ’89….. va fi foarte distractiv.
    evident, in tot timpul asta o sa radem si de idioti ca voi care posteaza tampenii pe net.

    nume: chibritul cu fetitele
    data: 10 03 2010 - 02:40
  6. lui nostrapulis, sageata otravita pesedista ii sta ceva in gat.

    nume: brici
    data: 10 03 2010 - 15:44
  7. ptr.5:o sa radeti singuri! inca vreo doi ani de boc si ramaneti singuri in tara! partea proasta va fi ca va trebui sa va furati intre voi, ca restul vor fi cam plecati.

    nume: cfristu
    data: 10 03 2010 - 20:49

Nu se mai pot adauga comentarii la acest articol.


alte articole din aceeasi sectiune