Deputatul Sanda-Maria Ardeleanu sustine ca USL a abandonat scoala suceveana


Intră acum și în grupul de

Deputatul PDL de Suceava, prof.univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu, solicită USL și Guvernului Ponta să înceteze cu ipocrizia și să trateze cu maximă responsabilitate problematica învățământului românesc.

Parlamentarul democrat-liberal atrage atenţia asupra faptului că la ultima rectificare bugetară, Guvernul Ponta a tăiat din finanţarea de bază a unităţilor de învăţămînt preuniversitar de stat din judeţul Suceava, aproximativ 160 de miliarde de lei vechi, fonduri ce erau pentru salarii, indemnizații și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora.

În opinia Sandei-Maria Ardeleanu, care este şi membru în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților, reducerea finanțării învățământului sucevean este “încă o dovadă că USL una spunea când era în opoziţie şi alta face de când este la putere”. “De fapt, după cum poate observa oricine, Guvernul Ponta se încăpățânează în a nu face mai nimic bun pentru educația din România”, a subliniat parlamentarul democrat-liberal.

Sanda-Maria Ardeleanu şi-a lansat, sâmbătă, candidatura pentru un nou mandat de deputat. Evenimentul a avut loc în sala mică a Casei de Cultură din Suceava, în prezenţa liderelor Organizaţiei de Femei a PDL, care şi-au prezentat o parte din candidatele din zona Moldovei la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012.

“Sunt hotărâtă să continui pentru că Suceava trebuie să reprezinte un punct de atracție pentru români și străini, pentru că Suceava trebuie să-și dezvolte infrastructura culturală, pentru că Suceava trebuie să-și păstreze Universitatea, pentru că sucevenii merită să trăiască mai bine, într-un oraș viu şi nu în ultimul rând, sunt hotărâtă să continui pentru că Suceava este Cetatea lui Ștefan și trebuie să devină Capitală de regiune”, acesta a fost o parte din mesajul transmis de deputatul Sanda-Maria Ardeleanu, la lansarea candidatelor din Moldova.


Intră acum și în grupul de