Ardeleanu: „Scoala Altfel” este un proiect mult apreciat de profesori, elevi si parinti


Intră acum și în grupul de

“Constat cu plăcere că proiectul <<Şcoala Altfel>> este  o idee binevenită pentru școală și mult apreciată de profesori, părinți, elevi şi nu pot să nu îmi amintesc cum a fost demarat acest proiect, ca urmare a prevederilor Legii Educației Naționale nr.1/2011”, a declarat deputatul PDL de Suceava, prof.univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu, într-o nouă postare pe blogul personal.

Parlamentarul democrat-liberal a arătat că, miercuri, s-a aflat la Voroneț împreună cu un grup de elevi din Târgu Mureș care vizitează Bucovina, în cadrul Săptămânii “Școala Altfel”. “Copiii nu se mai dădeau duși din acel loc sfânt, unic, minunat”, a subliniat Ardeleanu, care a ţinut să evidenţieze că organizarea unei asemenea săptămâni necesită un efort mai mare din partea tuturor, dar principalii beneficiari sunt copiii care profită din plin de oportunitățile de a învăța altfel. “Se spune, pe bună dreptate, că o excursie valorează, ca experiență și informație, cât o bibliotecă citită”, a afirmat deputatul PDL, concluzionând:  „<<Să știi mai mult, să fii mai bun!>>, cât de inspirat este acest generic și cât de fascinantă poate deveni, dintr-o dată, școala noastră cea de toate zilele”.


Intră acum și în grupul de