Pana la Pasti, pichetari si mitinguri in invatamant

11 03 2010 - 17:20

Liderul Sindicatului Judeţean „Spiru Haret” Suceava, Constantin Cernica a anunţat că, în urma finalizării discuţiilor ce au avut loc în cadrul întâlnirilor organizate de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), s-a decis organizarea unor mitinguri şi pichetări până la sărbătorile pascale, apoi, în luna mai, urmează un miting foarte amplu la Bucureşti, iar dacă lucrurile nu se rezolvă, sindicatele vor declanşa greva generală cu data de 1 iunie a.c.

„Până la Paşti, adică 4 aprilie, pichetăm şi organizăm mitinguri, fiecare pe plan local. Vor fi grupate câte trei judeţe unde sunt sindicate ale FSLI pentru a organiza pichetări ale prefecturilor în câte o zi, iar în acelaşi timp vor fi pichetări la Bucureşti, la Guvern şi la Ministerul Educaţiei. Apoi, în luna mai, va fi un miting foarte mare la Bucureşti şi, dacă lucrurile nu se rezolvă, vom declanşa greva generală cu data de 1 iunie”, a precizat liderul sindical.

Acesta urmează a se întâlni cu sindicaliştii din teritoriu. „Săptămâna viitoare avem întâlnire cu liderii sindicali din Suceava şi vom decide când vom picheta Prefectura şi vom da drumul referendumului pentru a afla ce metodă de protest aleg profesorii, două din cele trei – miting, pichetare sau greva de două ore. Până la 1 mai, trebuie să trimitem rezultatele referendumului la Federaţie”, a explicat Constantin Cernica.


cele mai recente articole din 'Social'
Sanctiuni infime pentru directorul medical al Spitalului Radauti
11 03 2010 - 17:16
Directorul medical al Spitalului Municipal Rădăuţi, Doru Iliescu, ce a fost acuzat că a agresat luni, o echipă de filmare a unei televiziuni centrale şi că a venit la spital în stare de ebrietate, a fost sancţionat. Reamintim că jurnaliştii unei televiziuni centrale s-au deplasat luni, după-amiază, la spitalul rădăuţean pentru a...

citeşte tot articolul »
Parintii elevilor suceveni, innebuniti de nestatornicia ministrilor Educatiei
11 03 2010 - 17:08
Atât elevii şi părinţii acestora cât şi profesorii suceveni sunt exasperaţi din cauza modificărilor continue la care sunt supuse examenele naţionale. „Efectiv nu mai ştiu copii noştri pe ce materii să se axeze. Examenele mereu se schimbă. Copii au înclinaţii diferite, unii se descurcă mai bine la real alţii la uman. Acolo unde...

citeşte tot articolul »
alte articole din aceeaşi secţiune
„Biblionet”, la Falticeni
(11 03 2010 - 14:21)

 

Sondaj
Care considerati ca este femeia politician a anului 2009 in judetul Suceava?
Mirela Adomnicăi
Carmen Agoutin
Sanda-Maria Ardeleanu
Sorina Barbu
Doiniţa Cocriş
Maria Cojocaru
Liviana Enea
Clara Hapenciuc
Camelia Ignătescu
Diana Georgeta Iliescu
Cristina Iordăchel
Aurelia Petcu
Oana Elena Pintilei
Maria Pleşca
Mona Săndulescu
Monica Tătaru
Cristina Teodorovici
Marta Timofeiov
Violeta Zenovia Ţăran
Angela Zarojanu


Vezi rezultatele sondajului