Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului a fost gazda Concursului National „Bucovina Open”


Intră acum și în grupul de

În perioada 19-21 decembrie a avut loc, la Gura Humorului, a doua ediție a concursului „Bucovina Open” ce a reunit elevi din judeţele Suceava, Iaşi, Botoşani şi din municipiul Bucureşti.

La concursul organizat de Centrul de Studii Sociale şi Educaţie Civică Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Colegiul „Alexandru cel Bun” şi Primăria Gura Humorului s-au întrecut în dezbateri academice 54 de liceeni.

Aceștia au avut parte de trei zile de activități și au îmbinat cu succes competiția cu distracția. Dacă în prima zi concurenții au avut ocazia să se cunoască în cadrul unei sesiuni Betzavta și să descopere prin intemediul jocului cum funcţionează o democraţie şi care sunt principiile unui vot, în cea de-a doua zi elevii au intrat în adevărata competiție.

concurs bucovina open la gura humorului (4)

„Concurenţii au dezbătut teme de interes, foarte provocatoare, în cadrul celor patru meciuri, dintre care două au fost jucate pe moţiuni sau teme anunţate înainte, elevii având timp să se pregatească, iar două de tip impromptu, moţiunile fiind anunţate simultan tuturor elevilor, cu timp de pregătire de o oră pe parcursul căreia nu au avut contact cu profesorii lor sau cu alte persoane şi nici nu au avut acces la internet sau alte surse de informare”, a susținut prof. Brândușa Luminița Cîmpan de la Colegiul „Alexandru cel Bun”.

concurs bucovina open la gura humorului (5)

În ultima zi a concursului, patru echipe de la C.N. „Dragos Vodă” Câmpulung Moldovenesc, C.N. „Petru Rareş” Suceava, C.N. „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți şi C.N. „Mihai Eminescu” Iaşi au intrat în semifinală, elevii confruntându-se pe teme cu impact social mare. Finala concursului de dezbateri s-a disputat între C.N. „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți şi C.N. „Mihai Eminescu” Iaşi, cel din urmă fiind declarat câștigător. Totodată, la finala competiției au asistat primarul orașului Gura Humorului, inspectori din cadrul ISJ Suceava, doamna director a Colegiului „Alexandru cel Bun” și sponsori ai evenimentului.

„Felicităm toţi tinerii care au obţinut rezultate atât în clasamentul pe echipe cât şi individual, dar şi pe toţi cei care timp de trei zile s-au hotărât să participe activ în acest concurs, să se formeze ca oameni şi să cunoască prieteni noi. Experienţa este de neuitat, ţinând cont de faptul că evenimentul, aflat la a doua ediţie, s-a bucurat şi în acest an de o prezenţă numeroasă şi de reacţii pozitive din partea tuturor”, a felicitat prof. Brândușa Luminița Cîmpan.

Organizatorii speră că acest concurs va deveni o tradiţie şi că din ce în ce mai mulţi elevi vor dori să participe la ediţiile viitoare.

 


Intră acum și în grupul de