Profesori şi elevi din Republica Moldova, în vizită la Liceul Tehnologic Cajvana, în cadrul proiectului „Conexiuni de suflet”


Intră acum și în grupul de

 

Liceul Tehnologic Cajvana a fost miercuri, 12 aprilie 2015, gazda unui grup de cadre didactice și elevi de la Liceul Teoretic “Pan Halippa” din Edineț, Republica Moldova, însoțiți de directorul adjunct, domnul profesor Marin Rusu.

Vizita de curtoazie este cuprinsă ca activitate în cadrul proiectului educațional “Conexiuni de suflet” demarat în acest an școlar, când, la Edineț a fost semnat Protocolul de colaborare între aceste licee. Proiectul a fost inițiat din nevoia de a face un mic pas spre inima fraților noștri de peste Prut și sperăm să fie un mod de a ne apropia tot mai mult unii de alții.

Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu pâine, sare şi urări de bun venit, după care au fãcut cunoştinţă cu profesorii şcolii gazdă şi au vizitat sălile de clasă ale unităţii de învăţământ și Stejarul Multisecular cu care localnicii se mândresc. Fără nici o excepţie, toţi s-au arătat încântaţi de condiţiile în care învaţă atât copiii din Cajvana cât și cei din împrejurimi.

profesori la stejarul secular cajvana

 “Pentru noi, este o plăcere să îi găzduim pe colegii noştri din Republica Moldova, să le arătăm condiţiile în care se învaţă la noi şi frumuseţile Cajvanei. A doua întâlnire din cadrul proiectului precum și celelalte activități ce se vor desfășura, vor fi, credem noi, o experiență plăcută pentru toată lumea, dar şi o oportunitate de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiași stat”, a declarat directorul Liceului Tennologic Cajvana, profesorul Nicolae Robu.

Prima impresie a fost într-adevăr la superlativ, fiind apreciate atât primirea făcutã, cât şi şcoala în sine. A fost prima noastră întâlnire din cadrul proiectului, aici, în Cajvana, întâlnire în cadrul căreia ne-am cunoscut şi în cadrul căreia am pus bazele proiectului, stabilind activităţile ce se vor desfăşura în continuare.

Următoarea activitate se dorește a fi vizita noastră la Edineț, ocazie cu care se vor dona cărțile strânse în cadrul campaniei “Donează carte românească”, campanie aflată în plină desfășurare.

RSCN0952_NEW

Amintim cu acest prilej că toți cei care vor să mai doneze cărți pentru frații de peste Prut, o pot face aducându-le la biblioteca Liceului Tehnologic Cajvana, loc. Cajvana, jud. Suceava, cod. 727100. Pentru informaţii suplimentare referitoare la donaţie şi punctul de colectare a cărţilor, apelaţi numărul 0230 539 090 (secretariat), accesaţi pagina de Facebook a Liceului Tehnologic Cajvana sau adresa de e-mail gscajvana @yahoo.com.

Sperăm astfel să trecem Prutul peste “podul de cărți” și să îi facem fericiţi pe copiii şi tinerii din Edineţ, care vor să citească cărţi în limba română, însă bibliotecile nu le oferă această posibilitate.

Odată încheiat acest parteneriat, Simpozionul Național “Armonie prin joc și cânt, port și cuvânt” organizat an de an la Liceul Tehnologic Cajvana va deveni Simpozion Internațional, iar frații noștri ne vor fi parteneri și, din nou “oaspeți”. În cuvântul său, doamna profesoară pentru învățământul primar, Tomuț Cristina a precizat că ei, cei de peste Prut, nu au fost ” oaspeți” ci au venit la ei acasă deoarece “vorbesc și trăiesc românește ”.

Vizita s-a finalizat la restaurantul “La Puiu” din Cajvana, unde toți cei prezenți au gustat din bucatele tradiționale din Bucovina.

Prof.înv.primar Seserman Lidia Loredana, responsabilă cu promovarea imaginii Liceului Tehnologic Cajvana


Intră acum și în grupul de