Bacalaureat Suceava 2015: Candidaţii susţin, vineri, proba scrisă la alegere a profilului. Cei mai mulţi au ales BIOLOGIA


Intră acum și în grupul de

Sesiunea iunie-iulie a examenului de bacalaureat se va încheia, vineri, 3 iulie, a.c., cu proba scrisă la alegere a profilului şi specializării, la care sunt așteptați 6094 de candidați. Dintre aceștia, 2313 îşi vor testa cunoştinţele la biologie, 2010 la geografie, 1011 la discipline socio-umane, 274 la informatică, 246 la chimie și 240 la fizică.

bacalaureat  (4)

Potrivit unui ordin al Ministerului Educației, în acest an, lucrările scrise la Bacalaureat vor fi corectate în alt județ.

Publicarea rezultatelor nu se va mai face pe 6 iulie, potrivit calendarului examenului de bacalaureat, ci o zi mai târziu, pe 7 iulie, când se vor depune şi contestaţiile, iar rezolvarea contestaţiilor se va realiza în zilele de 8-9 iulie ( în loc de 7-9 iulie).

Rezultatele finale vor fi afișate în data de 10 iulie 2015.

Potrivit Ministerului Educației, anul acesta vor fi verificate, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen.

Elevii nu au voie să intre în sala de examinare cu rucsacuri, manuale, notițe sau telefoane.

Cei care încalcă regulile sunt dați afară din examen, chiar dacă nu au copiat, și nu mai pot da Bacul până în septembrie 2016.


Intră acum și în grupul de