Proiectul strategic „Cooperare Regională pentru Excelenţă Antreprenorială” va fi lansat oficial în judeţ


Intră acum și în grupul de

Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, instituţie condusă de prof.univ.dr. Doru Tompea, a demarat, în luna decembrie 2008, implementarea proiectului strategic „Cooperare Regională pentru Excelenţă Antreprenorială” (CREA), care se va derula timp de trei ani şi care este co-finanţat cu 2.000.000 de euro din fondurile structurale europene, mai exact din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Managerul acestui proiect, lector univ.dr. Tudor Pitulac, a declarat că lansarea sa oficială în judeţul Suceava, manifestare la care accesul publicului este liber, va avea loc marţi, 24 februarie 2009, în Sala Mare de Conferinţe, situată la etajul I al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Suceava, imobil situat pe str. Universităţii, nr. 15 – 17. Potrivit lui Tudor Pitulac, obiectivul general al proiectului îl reprezintă promovarea unei atitudini pozitive faţă de antreprenoriat, prin dezvoltarea activităţilor de îmbunătăţire, sprijin şi susţinere a capitalului uman, a competenţelor manageriale şi antreprenoriale pentru creşterea competitivităţii, performanţei şi profitabilităţii. „Obiectivul va fi atins prin implementarea de activităţi de sprijin, ghidare, consultanţă, activităţi de formare profesională noi, inovative pentru întreprinzători, dar şi pentru crearea şi consolidarea de noi afaceri în Regiunea de Nord Est şi prin activităţi interregionale de promovare a culturii antreprenoriale prin activităţile-pilot implementate în alte trei Regiuni de Dezvoltare din România, limitrofe Regiunii NE”, a precizat Pitulac.
Totodată, el a arătat că obiectivele specifice ale acestui proiect vor consta în stabilirea de Centre de Excelenţă Antreprenorială în cele şase judeţe ale Regiunii NE, furnizarea de programe de formare pentru obţinerea de abilităţi manageriale la nivelul microîntreprinderilor şi IMM-urilor, stabilirea „Forumurilor de Dezvoltare Profesională şi Antreprenorială”, încurajarea antreprenoriatului prin servicii suport pentru începerea unei afaceri, introducerea Programelor moderne şi inovative de Formare Profesională de Campioni, la locul de muncă. „Activităţile proiectului se vor adresa nevoilor următoarelor grupuri ţintă: antreprenori, manageri şi angajaţi din IMM-uri şi microîntreprinderi, potenţiali angajaţi, furnizori locali de formare profesională, noi antreprenori care îşi deschid afaceri şi îşi gestionează propria afacere”, a menţionat lectorul Pitulac, care a mai explicat că training-urile vor fi susţinute de cadre didactice şi colaboratori ai Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, precum şi de experţi colaboratori ai Crownford Ltd UK, iar cheltuielile implicate de participarea membrilor din grupurile ţintă la oricare dintre activităţile proiectului vor fi suportate în întregime din bugetul proiectului.
Implementarea proiectului se realizează în parteneriat cu Crownford Ltd UK, Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ, Asociaţia Oamenilor de Afaceri Iaşi 2003, Camera de Comerţ şi Industrie Bacău, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Suceava, respectiv Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Vaslui.


Intră acum și în grupul de