Festivalul Oualor Incondeiate, la Moldovita, in Duminica Floriilor

14 03 2010 - 16:28

În Duminica Floriilor, în comuna Moldoviţa va avea loc, a patra ediţie a Festivalului Ouălor Încondeiate. Sosirea invitaţilor şi aranjarea standurilor, în sala de sport a comunei Moldoviţa, va începe la ora 10:00. După o scurtă slujbă religioasă, începând cu ora 13:00, va fi lansat concursul cu premii al Festivalului Ouălor Încondeiate. Sunt aşteptaţi încondeietori din zonele Moldoviţa, Câmpulung, Paltinu, Vama, Vatra Moldoviţei, reprezentanţi ai pensiunilor din zonă, care vor expune preparate culinare de post, dar şi colecţionari de obiecte vechi tradiţionale.

Festivalul se va desfăşura pe trei secţiuni: ouă încondeiate (copii, adulţi), gastronomie (preparate de post, în special din peşte, pentru că duminică va fi dezlegare la peşte) şi artă tradiţională veche (icoane, fotografie veche, costume populare).

Evenimentul este organizat de Primăria Comunei Moldoviţa, iar primarul Traian Ilieşi, a spus că manifestarea de la Moldoviţa, care începe să prindă rădăcini şi să atragă tot mai mulţi concurenţi, încondeietori autentici, dar şi turişti din toată ţara, are ca obiectiv „punerea în valoare şi promovarea tradiţiilor cultural – meşteşugăreşti ale etniei huţule din Bucovina”.

158 vizualizări
  1. Ar trebui să invitaţi un juriu profesionist şi să solicitaţi şi sprijinul instituţiilor specializate, cum ar fi Centrul Cultural Bucovina, Muzeul Bucovinei, Muzeul Ţăranului Român,etc.
    Felicitări pentru ce faceţi.

    nume: Romaniuc
    data: 15 03 2010 - 19:37

Nu se mai pot adauga comentarii la acest articol.


alte articole din aceeasi sectiune

 

Sondaj
Sunteţi mulţumiţi de serviciile Maternităţii Spitalului Judeţean Suceava?
Da.
Nu.
Prefer maternitatea privată.


Vezi rezultatele sondajului