Festivalul Filmului „Foarte Scurt”, la Suceava


Intră acum și în grupul de

Casa Prieteniei din Suceava – Biroul Francez va găzdui în perioada 3-5 mai 2012, un eveniment cinematografic internațional de excepție, în premieră absolută la Suceava: Festivalul Filmului „Foarte Scurt” (Très Courts), derulat simultan în 80 de orașe din întreaga lume, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii Biroului Francez şi Viorel Ieremie, profesor la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava.

Potrivit acestora, evenimentul are în centrul atenției filmul de scurtmetraj, un gen cinematografic abordat din ce în ce mai des de către profesioniști, dar și de amatorii de pretutindeni.

Scurtmetrajele de pe cinci continente ajung pe ecranele de la Paris la Ramallah, de la Brasilia la Belgrad, Singapore, Geneva, Cluj‐Napoca, Budapesta, dar și la Suceava, începând cu acest an.

„Difuzarea internațională a festivalului face din acest eveniment ceva inovator. Aceleaşi filme aflate în competiție sunt propuse simultan în toate orașele participante, contribuind astfel la crearea unor veritabile punți între culturi.

Pe lângă selecția filmelor străine, organizatorii din România ai festivalului au creat o competiție de filme foarte scurte românești, care sunt difuzate într-o serie de orașe din România, permițând astfel promovarea talentelor locale. În urma apelului la participare lansat la începutul anului, Institutul Francez din Cluj-Napoca (coordonatorul manifestării pentru România) a primit 70 de filme foarte scurte, realizate, în general, de amatori sau de studenți în arte vizuale şi film, de la facultățile de profil din țară. Între acestea s-au aflat și două scurtmetraje realizate de membrii Clubului Video Art al Colegiului Național << Petru Rareș >> din Suceava”, se arată în document.

Juriul, format din reprezentanți ai organizatorilor, ai partenerilor și specialiști din domeniul audiovizual, a selecționat cele mai bune 18 filme foarte scurte (ficțiuni, animații, documentare sau filme realizate cu telefonul mobil), care formează selecția românească a festivalului.

„Inițiat în România în anul 2007, de către Institutul Francez din Cluj, când au fost antrenate un număr de 6 orașe din România, festivalul va derula în acest an ediția VI-a, cuprinzând 23 de orașe între care și Suceava. Evenimentul are loc la Suceava, la iniţiativa Biroului Francez din cadrul Casei Prieteniei cu sprijinul logistic și financiar al Consiliului Județean Suceava şi al Cabinetului Parlamentar al doamnei deputat Sanda-Maria Ardeleanu. Colegiul Național << Petru Rareș >> din Suceava, prin elevii săi, asigură promovarea evenimentului printr-o campanie ce se va derula în perioada 30 aprilie-5 mai”, precizează reprezentanţii Biroului Francez în comunicatul de presă.

Tot ei transmit că publicul spectator sucevean este invitat în zilele de 3, 4 și 5 mai, la Biroul Francez din Casa Prieteniei, începând cu orele 17.00, să vizioneze și în același timp să voteze filmele prezentate în cadrul a cinci secțiuni: secțiunea internațională; secțiunea Paroles de Femmes (o selecție de filme despre condiția femeii în lume); secțiunea de filme foarte scurte românești; secțiunea inedită Monde d’avant, Monde d’après (care dovedeşte, în mini‐documentare şi ficțiuni, tulburările unei lumi în plină mutație) şi secțiunea tematică Familiale pentru copii peste 6 ani.

„Menționăm că intrarea la acest eveniment este liberă, spectatorii neavând decât unica << obligație >> de a avea asupra lor un instrument de scris, cu care vor completa buletinul de vot”, menţionează organizatorii.


Intră acum și în grupul de