Intră acum și în grupul de
Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată sâmbătă seara, de un localnic de 23 ani, despre faptul că din incinta unei societăţi comerciale s-a furat un autoturism.
În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, autoturismul a fost identificat în trafic, pe strada Podu Verde, la volanul acestuia aflându-se un tânăr de 19 ani, din municipiul Vatra Dornei.
Fiind verificat în baza de date s-a stabilit că acesta nu figurează cu permis de conducere.
Tânărul a recunoscut faptul că a sustras autoturismul din curtea societăţii şi l-a condus aproximativ 2 kilometri fără a poseda permis de conducere, acesta lucrând ca paznic la societate.
În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, ce va fi soluţionat procedural.