O femeie de 87 de ani s-a sinucis. Cadavrul gasit luni dimineata plutind in raul Suceava

O femeie de 87 de ani din Suceava s-a sinucis, cadavrul acesteia fiind găsit luni dimineaţa plutind pe râul Suceava.

Potrivit ISU Suceava, luni dimineaţa, la ora 7:27, a fost anunţat prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, faptul că, în zona „Bazar”, aval de podul de peste râul Suceava, se observă un cadavru în apropierea malului.

La faţa locului s-au deplasat echipajele de căutare/salvare ale Detaşamentului de pompieri Suceava, cu un autocamion, o barcă pneumatică şi o ambulanţă SMURD.

Cu ajutorul accesoriilor din dotare, echipajele militarilor au recuperat trupul neînsufleţit al unei persoane de sex feminin care a fost predat organelor abilitate.

În urma cercetărilor Poliţiei s-a stabilit că femeia, în vârstă de 87 de ani, din Suceava, care locuia cu o nepoată şi familia acesteia, a lăsat duminică un bilet în care îşi cerea iertare pentru ceea ce urma să facă.

Nepoata şi familia ei plecase de sâmbătă din Suceava la nişte rude, iar duminică a găsit biletul femeii şi a anunţat poliţia de dispariţia femeii.

Cadavrul acesteia a fost găsit plutind în râul Suceava.

În urma examenului medico-legal s-a stabilit că femeia nu fusese victima unei agresiuni.

 pompieri recuperare cadavru

loading...