Miercuri incepe evaluarea la clasele a IV-a. Urmeaza evaluarea la clasele a II-a si a VI-a!


Intră acum și în grupul de

evaluare clasa a II-aConform Calendarului final stabilit de Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, Evaluările naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor începe miercuri, 28 mai şi se vor finaliza vineri, 6 iunie.

Prin urmare, un număr de 7.447 de elevi de clasa a IV-a din judeţul Suceava vor susţine începând de miercuri, 28 mai 2014, examenele cuprinse în calendarul Evaluării Naţionale. Aceştia vor susţine trei lucrări, proba la Limba Maternă urmând să aibă loc în data de 30 mai.

Elevii din clasele a II-a vor susţine Evaluarea Naţională în intervalul 2-4 iunie, iar cei din clasele a VI-a, în perioada 5-6 iunie. Notele nu vor fi trecute în catalog, evaluările se vor desfăşura în clasă, elevii nu vor fi separaţi câte unul în bancă, însă testele vor fi pe mai multe numere, astfel încât doi elevi care stau unul lângă celălalt nu vor avea aceleaşi subiecte.

Vă prezentăm calendarul evaluarilor naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a, a VI-a:

• 28 mai 2014: Clasa a IV-a – Limba română;

• 29 mai 2014: Clasa a IV-a – Matematică;

• 30 mai 2014: Clasa a IV-a – Limba maternă;

• 2 iunie 2014: Clasa a II-a – Scris-citit Limba română;

• 3 iunie 2014: Clasa a II-a – Scris-citit Limba maternă;

• 4 iunie 2014: Clasa a II-a – Matematică;

• 5 iunie 2014: Clasa a VI-a – Limbă şi comunicare;

• 6 iunie 2014: Clasa a VI-a – Matematică şi Ştiinţe ale naturii.


Intră acum și în grupul de