Atentie la furturi! Cheia lasata in cui, sub pres sau in ghivecele cu flori este o „invitatie”pentru hoti

Din analizele realizate la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava privind cauzele de furt din locuinţă în primele luni ale anului rezultă că cel puţin un sfert dintre acestea puteau fi prevenite prin măsuri cât se poate de simple, precum folosirea adecvată a sistemelor de închidere.

Se remarcă, totodată, în unele cazuri, ignorarea totală a oricăror măsuri de precauţie, cheile uşilor fiind depozitate în cuier, sub haine, sub preş, în ghivecele de flori sau chiar lăsate la vedere lângă uşa respectivă, făcând astfel ca sistemele de închidere să nu mai aibă nicio utilitate, mai mult să se constituie în adevărate invitaţii pentru hoţi.

cheie in usa

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava,  numai în cursul zilei de joi, 26 iunie a.c., au fost sesizate patru astfel de fapte.