Barbat din Fundu Moldovei mort, dupa ce caruta cu care se deplasa a fost lovita de o masina

Un bărbat în vârstă de 66 de ani din comuna suceveană Fundu Moldovei şi-a pierdut viaţa, după ce un autoturism a intrat în căruţa nesemnalizată corespunzător cu care acesta se deplasa.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, luni noapte, pe DN 17 în  interiorul comunei Pojorâta, M. Constantin, de 38 ani din oraşul Vicovu de Sus, posesor al permisului de conducere pentru categoria ,,B’’, în timp ce conducea  autoturismul înmatriculat în Marea Britanie, a intrat în coliziune faţă-spate, cu atelajul hipo  nesemnalizat cu elemente reflectorizante, condus de G. Dumitru, de 66 ani din comuna Fundu Moldovei.

caruta noaptea

În urma impactului, G. Dumitru a suferit răni grave, iar la  spital a decedat.

 Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, mai precizează sursa citată.