Politistii suceveni desfasoara pana in luna octombrie campania Turism in Siguranta. Afla care sunt recomandarile pentru un concediu linistit.


Intră acum și în grupul de

Având în vedere potenţialul turistic al judeţului, în perioada iulie – octombrie 2014, poliţiştii suceveni desfăşoară campania de prevenire a infracţionalităţii „Turism în Siguranţă”, au informat într-un comunicat de presă cei de la IPJ Suceava.

Politie turism in siguranta 1

Campania are grup ţintă turiştii care se vor afla pe teritoriul judeţului, dar şi operatorii de turism şi unităţile hoteliere locale. Campania vizează informarea cu privire la măsurile preventive ce trebuie adoptate în legătură cu diverse segmente infracţionale (tâlhării, furturi din auto, din genţi şi buzunare, din camerele de hotel, înşelăciuni).

Pentru ca turiştii să se bucure de un concediu liniştit, poliţiştii le recomandă să acorde o atenţie sporită lucrurilor personale, atunci când merg să se relaxeze, în timpul ieşirilor la iarbă verde, la piscine, ştranduri sau la pescuit.

Polițiștii suceveni vă recomandă să păstraţi mereu în raza vizuală, pentru supraveghere, pătura, banca sau locul în care aţi lăsat obiectele personale și să lăsaţi întotdeauna o persoană de încredere la locul respectiv. De asemenea, nu trebuie să lăsaţi obiectele de valoare precum bijuterii, bani sau telefoane mobile la vedere pe plajă.

Când ajungeți în stațiunile turistice, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate lângă maşină și nu expuneţi sumele de bani pe care le deţineţi! Trebuie să evitaţi să păstraţi codul PIN alături de card, iar dacă v-a fost sustras cardul, anunţaţi banca despre acest lucru.

Lucrurile de valoare, banii, documentele trebuie lăsate în seiful hotelului! Polițiștii vă îndeamnă să luaţi la dumneavoastră numai sumele necesare efectuării plăţilor curente.

Totodată, nu consumaţi alcool în exces în cluburi, baruri sau discoteci! Un turist sub influenţa băuturilor alcoolice sau în stare de ebrietate este o ţintă pentru infractori.

În cazul în care aţi fost victima unei infracţiuni de furt din locuinţă/cameră de hotel, încercaţi pe cât posibil să nu pătrundeţi în locul faptei, întrucât riscaţi să distrugeţi probe care pot duce la identificarea autorilor.

Pentru orice situaţie care poate constitui o urgenţă, apelaţi serviciul unic de urgenţă 112!

Cu un plus de vigilenţă, vă puteţi bucura de vacanţă și să fiți feriţi de evenimente neplăcute, a mai transmis IPJ Suceava.


Intră acum și în grupul de