Avertizare meteo de furtuni de duminica seara pana luni dimineata in zona de munte a judetului Suceava

Zona de munte a judeţului Suceava este sub atenţionare meteorologică de furtuni de duminică la ora 18 până luni dimineaţa la ora 9.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul menţionat instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în vestul şi sud-vestul ţării, precum şi în zona de munte. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie în Oltenia, Banat, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei şi nord-vestul Munteniei. Cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 50 l/mp şi va cădea grindină.

Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pentru intervale mai scurte de timp şi pe arii restrânse, precizează sursa citată.