Minor din Scheia, prins in flagrant in timp ce sustragea 14 panouri publicitare si 4 tevi metalice de la o firma din localitate

Un echipaj de poliție din cadrul Poliției comunale Șcheia l-a prins duminică noapte în flagrant pe un minor de 15 ani, din localitate, în timp ce sustrăgea din incinta punctului de lucru al unei societăţi comerciale amplasat pe raza comunei Şcheia, 14 panouri publicitare confecţionate din tablă de aluminiu şi 4 ţevi metalice.

Valoarea bunurilor este  de 1.000 lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, se arată în comunicatul Poliţiei Judeţene Suceava.