Peste 6500 de liceeni suceveni solicita bursa de studii


Intră acum și în grupul de

Cererile pentru obtinerea ajutorului financiar mai pot fi depuse pina la sfirsitul saptaminii la Inspectoratul Scolar de catre elevii ce provin din familii in care venitul lunar este de 1,5 milioane pe fiecare membru, iar trierea lor va fi realizata computerizat. Pe de alta parte, in judet mai sint de distribuit 100 din cele 1 374 de bonuri valorice de 200 de euro, pentru achizitionarea unui calculator, de asemenea, printr-un program al Executivului.

ISJ Suceava a anuntat ca din judet urmeaza sa fie returnate citeva bonuri valorice, deoarece solicitantii depusesera cererile in luna mai, dar intre timp au absolvit clasa a douasprezecea. Cu bonul valoric, elevii vor putea achizitiona, de la orice firma specializata, un calculator a carui configuratie respecta conditiile stabilite in cadrul acestui program.


Intră acum și în grupul de