Doi batrani au platit pentru o plapuma 2.500 lei unor vanzatori ambulanti. Vezi cum a fost posibil

Mirajul unei afaceri avantajoase cu trei vânzători ambulanți s-a dovedit a fi destul de păgubos pentru doi bătrâni din comuna Pârteștii de Jos.

bani

Sâmbătă, un bărbat de 73 de ani a anunțat Poliția despre faptul că în ziua de vineri, persoane necunoscute i-au sustras suma de 2.500 lei din casa în care locuiește. Totul s-a întâmplat chiar în miezul zilei, când cei doi bătrâni se aflau în curtea locuinței și au fost abordați de trei persoane  care au încercat să le ofere spre vânzare o plapumă.

Cei trei vânzători ambulanți au solicitat bătrânilor în schimbul plapumei cartofi, porumb sau bani, desfășurând plapuma în fața acestora. Profitând de neatenția celor doi, unul dintre vânzători a intrat în locuință și a sustras suma de 2.500 lei, după care a plecat.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, iar cercetările vor continua în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.