Intră acum și în grupul de
Dupa ce in urma cu o saptamina presedintele executiv al PSD, Octav Cozminca, lansa posibilitatea ca un guvern al Uniunii Nationale PSD+PUR sa fie sustinut de „un grup de negociere din PNL” , „oameni intelepti si rationali”, secretarul general al Guvernului Eugen Bejinariu vine si pluseaza. Bejinariu, a afirmat, simbata, intr-o conferinta de presa ca PSD „va putea invita la guvernare” chiar si membri PD, nu numai PNL. Potrivit acestuia, viitorul guvern, care va fi format dupa cistigarea alegerilor de Uniunea Nationala PSD+PUR va trebui sa aiba o sustinere puternica „ sa terminam toate programele incepute” si pentru indeplinirea obiectivului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana. „Domnul Cozminca spunea ca in viitoarea guvernare pot fi atrasi chiar si cei din PNL. Eu vreau sa spun mai mult. Toti sunt bineveniti in viitoarea guvernare. S-ar putea sa-i cooptam si pe cei de la PD. De ce numai pe cei de la PNL? Putem colabora in executiv chiar cu membri din PD”, a declarat secretarul general al Guvernului. Eugen Bejinariu a spus ca le-a facut si oferte celor din PD dar a evitat sa dezvaluie numele membrilor PD care ar putea fi cooptati sa sustina un guvern PSD. El a mentionat ca este posibil ca unii dintre acesti membri ai PD sa se inscrie in PSD, dar ca „vom putea colabora cu ei chiar fiind membri ai partidelor lor, PD sau PNL”. „Dorim sa avem o sustinere puternica pentru viitorul guvern”, a mai spus secretarul general al Guvernului. Presedintele executiv al PSD, Octav Cozminca, a exprimat in urma cu o saptamina mai multe „ipoteze de lucru” in cazul in care Uniunea PSD+PUR nu va reusi sa obtina peste 50% din sufragii. Liderul social- democrat a declarat ca PSD a luat in calcul inclusiv constituirea unui guvern minoritar. Prima varianta pe care va merge PSD, a precizat Cozminca, va fi o colaborare cu UDMR, insa nu exclude nici „o intelegere punctuala” cu PRM de sustinere parlamentara „pentru ca tara pina la urma trebuie guvernata”. „O sa incercam mai intii cu UDMR. Patru ani am avut o majoritate parlamentara impreuna cu UDMR asa ca e un lucru de inteles, de bun simt, sa-i intrebam pe ei mai intii. Avem 3-4 variante de lucru pentru a ataca guvernarea tarii, pentru a asigura continuitatea, stabilitatea politica, sociala si economica a Romaniei. Trebuie sa asiguram aderarea tarii la Uniunea Europeana pentru ca daca n-o facem in 2007 ne vom condamna singuri la subdezvoltare si izolare”, a mai spus Cozminca.
Intră acum și în grupul de