Romania ar putea incheia in zece zile negocierile de aderare la UE


Intră acum și în grupul de

Acest anunt vine pe fondul mai multor critici ale unor parlamentari din tari europene care sustin ca Romania nu este pregatita sa se integreze in Uniune.

Comisarul Verheugen se declara convins de posibilitatea- dar si necesitatea- ca negocierile cu Romania sa fie incheiate pana la sfarsitul lunii.

Declaratia survine intr-un moment delicat pentru Romania-acela al alegerilor generale, ceea ce i-a determinat pe reprezentantii opozitiei din Romania, dar si pe unii eurosceptici sa declare ca incheierea negocierilor ar fi de fapt, un cadou electoral pentru Guvernul roman.

Guenter Verheugen declara chiar ca, daca va fi nevoie expertii vor lucra zi si noapte, chiar si la sfarsit de saptamana, pentru finalizarea negocierilor.

Semnalele venite de la diversi oficiali europeni sint insa contradictorii, unii sustinind ca Romania nu ar fi pregatita.

Unul din oponentii incheierii negocierilor Romaniei cu Uniunea Europeana la sfarsitul acestei luni este Chris Davies, membru al partidului liberal din Marea Britanie.

El e de parere ca Romania trebuie sa se alature Uniunii Europene cand va indeplini toate criteriile de aderare.

„Nu suntem de acord cu un termen limita, indiferent care ar fi acela. Romania trebuie sa se alature Uniunii Europene atunci cand va fi pregatita. Acum este imposibil sa credem ca este gata atata vreme cat Raportul Comisiei arata ca in Romania, coruptia e endemica, justitia lipsita de independenta, iar presa n-ar fi libera sub nici o forma. Cum putem, deci, sa ne imaginam ca criteriile care stau la temelia Uniunii Europene sunt indeplite?”- a declarat Chris Davies.

Britanicul Chris Davies subliniaza insa ca justitia- unul dintre cele mai complexe capitole- pare a fi obstacolul cel mai greu de trecut pentru Romania.

Pozitia sa este sustinuta de foarte multi dintre colegii sai de partid si de tot mai multi oficiali europeni.

Vocea cea mai autorizata si sceptica este cea a insusi comisarului european pentru justitie si afaceri interne, Antonio Vitorino.

Scepticismul afisat de unii oficiali europeni ii determina pe acestia sa considere ca Romania ar putea sa fie gata sa se integreze cel mai probabil peste cinci sau sase ani.


Intră acum și în grupul de