Brindusel Nichitean a fost ales senator de Suceava


Intră acum și în grupul de

Uniunea PSD+PUR a obtinut cinci mandate de deputat si doua de senator, Alianta D.A. PNL-PD, patru mandate de deputat si doua de senator, iar PRM un mandat de deputat. Uniunea ii trimite la Camera Deputatilor pe PSD-istii Eugen Bejinariu- actualul secretar general al Guvernului, Petru Tarniceru- om de afaceri, Ioan Stan- aflat la al doilea mandat consecutiv, Tudor Mohora- actualul secretar al Camerei Deputatilor si Mirela Adomnicai- directorul Agentiei Judetene a Taberelor si Turismului Scolar Suceava. La Senat, Uniunea PSD+PUR va fi reprezentata de presedintele executiv al PSD, Octav Cozminca, aflat la al treilea mandat, primele doua cistigate la Botosani, si de vicepresedintele Consiliului Judetean Suceava, Constantin Gheorghe, presedinte al PUR Suceava. Cei patru deputati de Suceava ai Aliantei D.A. PNL-PD, sint Orest Onofrei, vicepresedinte PNL Suceava, omul de afaceri radautean Aurel Olarean(PD), omul de afaceri dornean Dumitru Pardau(PNL) si omul de afaceri sucevean Mihai Sandu Capra(PNL). La Senat, Alianta D.A. a cistigat in judetul Suceava doua mandate, primul fiind atribuit vicepresedintelui PNL Gheorghe Flutur, iar al doilea fostului vicepresedinte PD Suceava, Brindusel Nichitean. PRM va fi reprezentat in camera inferioara a Parlamentului de Leonida Lari, aflata la al patrulea mandat, ultimele trei adjudecate pe listele de la Suceava. Nichitean, Lari, Cozminca si Bejinariu nu au fost prezenti ieri la festivitatea de inminare a certificatului doveditor. Daca certificate PRM-istei si a celor doi „unionisti” au fost ridicate colegii lor, certificatul lui Brindusel Nichitean a ramas la Biroul Electoral Judetean. Colegii de Alianta au depus in schimb o adresa prin care au cerut invalidarea mandatului lui Nichitean pe motiv ca nu mai este membru PD. Conform legii mandatul „aliatului” ar putea fi invalidat de catre comisia de validare a Senatului numai in cazul in care exista o hotarire definitiva de condamnare pentru frauda. Sau mai exista varianta renuntarii la mandat care se vehiculeaza cel mai frecvent. In cazul in care va fi aplicata una din aceste doua situatii locul lui Nichitean va fi luat de urmatorul de pe lista Aliantei si anume Tiberiu Prodan. Potrivit purtatorului de cuvint al Aliantei D.A. Suceava, Orest Onofrei, al doilea loc de senator obtinut de PNL-PD in judetul Suceava va fi atribuit in functie de rezultatul definitivarii dosarului de cercetare in care Brindusel Nichiean este implicat. „Daca legea ii va interzice lui Brindusel Nichitean sa fie validat senator, locul sau urmeaza sa fie ocupat de urmatorul pe lista”, a spus Onofrei.


Intră acum și în grupul de