Intră acum și în grupul de
Potrivit presedintelui BEJ Suceava, judecatorul Bogdan Cozgarea, la scrutinul de duminica 12 decembrie, pe listele speciale se poate vota doar in 8 din cele 508 sectii din judet. Doua dintre acestea se afla in municipiul Suceava, in Gara Itcani si la Universitate, iar celelalte in localitatile Cimpulung Moldovenesc- sectia 65, Falticeni- sectia 80, Radauti- sectia 99, Gura Humorului- sectia 149, Siret- sectia 171 si Vatra Dornei- sectia 11. Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la corectitudinea votului Cozgarea a recomandat presedintilor sectiilor de votare sa nu permita votul in grupuri organizate. Turul doi al alegerilor prezidentiale va fi monitorizat de aproximativ 200 de observatori. Astfel, Pro Democratia va urmari alegerile in judetul Suceava cu 123 de observatori, Fundatia „Mihai Viteazu” cu 38, Asociatia „Dreptate si Adevar” cu 14 si Fundatia „Stefan cel Mare” cu 11 observatori. Prefectul Ioan Cusnir a declarat vineri ca turul doi al prezidentialelor a fost pregatit in mod corespunzator. El a spus ca au fost tiparite 611.400 de buletine de vot si a precizat ca alte 300 de buletine de vot vor fi trimise Consulatului Romaniei la Cernauti- Ucraina. Cusnir a adaugat ca turul doi al alegerilor prezidentiale in judetul Suceava nu va scoate bani in plus de la bugetul de stat subliniind ca suma alocata initial judetului, de 17 miliarde de lei, a acoperit toate cheltuielile.
Intră acum și în grupul de