Un barbat din Valea Moldovei a fost agresat de doi consateni in propria casa

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna suceveană Valea Moldovei, a fost agresat, luni noapte, în propria locuinţă, de doi consăteni.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, luni, în jurul orei 23.10, doi bărbaţi, unul de 33 ani și celălalt de 27 ani, ambii din comuna Valea Moldovei, au intrat fără drept în curtea locuinței părții vătămate, i-au spart geamurile de la ușa de acces, după care au pătruns în interior, unde l-au lovit pe proprietar și apoi au plecat.

geam

Victima a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”violare de domiciliu”, ”distrugere” și ”lovire sau alte violențe”, cauza urmând a fi soluționată procedural.