Calin Popescu Tariceanu va fi desemnat premier

Traian Basescu a precizat, referindu-se la formarea guvernului, ca, daca nu-si poate indeplini mandatul cu care a fost investit de popor, se va intoarce la popor.

„Coabitarea inseamna instabilitate sau ritm de instabilitate. Majoritatea parlamentara se poate constitui in jurul Aliantei Dreptate si Adevar. In cazul in care partidele nu inteleg sau nu traduc corect votul electoratului pentru turul doi la prezidentiale, ne vom intoarce la popor”, a afirmat Traian Basescu, in prezenta lui Ion Iliescu.

Dupa ce s-a despartit de Iliescu, la intrebarile insistente ale jurnalistilor, Basescu a subliniat: „Daca presedintele nu poate sa-si execite mandatul asa cum l-a primit de la popor, se va intoarce inapoi la popor”.

El a adaugat ca il va desemna premier pe Calin Popescu Tariceanu, dupa ce va depune juramantul de investire.

Intrebat daca sustine un guvern de uniune nationala sau un guvern al celor care au castigat alegerile, Ion Iliescu a raspuns: „Cine a castigat alegerile? Suntem fifty-fifty. E o majoritate conjugata, fragila in Parlament. Este alta situatie la Presedintie. Este o situatie delicata si nu este usor de gasit formula cea mai buna”. El a adaugat ca de aceea se abtine sa se pronunte pe aceasta tema.

Ion Iliescu a mai spus ca tatonarile si negocierile sunt utile, ca sa se lamureasca ce variante pot fi antamate si care ar fi cea mai convenabila.

In opinia sa, cea mai buna varianta ar fi realizarea unei majoritati stabile, care sa asigure o guvernare stabila.

Intrebat daca le recomanda PSD-istilor sa faca guvernul, Ion Iliescu a raspuns: „le recomand sa asiguram o guvernare stabila”.

Presedintele ales al Romaniei, Traian Basescu, a declarat insa ca in cazul in care guvernul Aliantei D.A. nu va trece de Parlament, vor fi organizate alegeri anticipate.

„Am discutat cu Marko Bela marti seara si cu Dan Voiculescu in cursul zile de marti si pe amandoi i-am informat ca ne intoarcem la popor daca nu se gasesc solutii. Daca nu trece guvernul Aliantei, cu certitudine ne intoarcem la anticipate”, a mentionat Traian Basescu.

El a precizat ca nu va accepta sa guverneze decat cu un Guvern al Aliantei, „respectand decizia poporului roman care si-a ales presedintele”.

„Coabitarea este o solutie nesigura. Ne trebuie un guvern sigur, cert. Daca vor exista oameni politici care nu inteleg acest lucru, ne vom intoarce inapoi la poporul care ne-a votat”, a spus Traian Basescu.

El sustine ca alegerile nu pot fi falsificate prin negocierile dintre politicieni.

„Eu mi-am facut datoria prin primul discurs dupa aflarea rezultatului si am informat care este solutia politica. Cred ca presedintele ales prin vot direct are dreptul sa stabilesca cu ce partid vrea sa colaboreze pentru ca programul din campanie sa devina realitate”, a mai spus Traian Basescu.

El considera ca „ar fi fost o aberatie ca PSD sa fie insarcinat sa raspunda de aplicarea angajamentelor Aliantei, din campanie”.

„Dupa depunerea juramintului de presedinte, il voi desemna premier pe Tariceanu. Principiul este: premier de la Alianta, adica Tariceanu, cum am spus in campanie. Voi respecta suta la suta votul electoratului”, a conchis Traian Basescu.