A fost inaugurat noul corp de cladire al Gradinitei „Dumbrava Minunata” din Falticeni

La Grădiniţa „Dumbrava Minunată” din Fălticeni, structură a Grădiniţei cu Program Prelungit „Pinocchio”, a fost inaugurat noul corp de clădire, o cerinţă mai veche în procedura de autorizare şi funcţionare a instituţiei.

Lucrările de construcţie s-au derulat în acest an, finanţarea, în valoare de 300.000 de lei, fiind asigurată din fonduri  ale bugetului local. La această sumă se adaugă fondurile alocate pentru dotări, 100.000 de lei.

dumbrava_minunata_6

La festivitatea organizată de conducerea G.P.P. Pinocchio au participat: primarul Gheorghe Cătălin Coman, deputatul Ioan Stan, directori şi reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ din Fălticeni (grădiniţe, şcoli gimnaziale, colegii), părinţi şi copii. Oaspete al grădiniţei a fost şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor. După ce preoţii au oficiat slujba de sfinţire, inaugruarea clădirii a fost marcată prin tăierea panglicii tricolore.

Grădiniţa  „Dumbrava Minunată” are o existenţă de 51 de ani şi deserveşte copiii familiilor care locuiesc în cartierul 2 Grăniceri. În acest an, şcolar grădiniţa îşi desfăşoară activitatea cu un număr de 4 grupe (115 preşcolari).

Noua extindre este prevăzută cu parter şi etaj şi cuprinde: vestibul, hol, acces pe verticală, oficiu, spălător şi sală de mese (la parter ), sală multifuncţională, hol de acces şi depozitarea material didactic (la etaj). La compartimentarea pe funcţiuni a noului corp de clădire s-a ţinut cont de normativele în vigoare şi s-au respectat fluxurile prevăzute în acestea. Pentru evacuare în caz de incendiu s-a prevăzut o scară exterioară.

coman dumbrava_minunata_7

Lucrările de modernizare vor continua şi anul viitor, cu realizarea termosistemului exterior pe întreaga clădire.

“Mă bucur că am făcut un lucru necesar. Aici era o situaţie atipică, copiii serveau masa acolo unde se dezbrăcau. Nu este un moft, este o clădire funcţională şi practică. A fost realizată într-un timp foarte scurt. Meritul este al unei echipe, alături de colegii din executiv, de personalul de la grădiniţă, am avut câteva luni de foc, pentru ca lucrările să se desfăşoare conform graficului. Investiţia este destul de mare, aproape 400.000 lei. Din punct de vedere funcţional, la interior toate lucrurile sunt în regulă. Acum, copiii stau într-un spaţiu care respectă toate normele sanitare, de securitate şi de siguranţă, pentru că am luat în calcul toate aspectele, începând cu scara exterioră, fluxurile în ceea ce priveşte circuitul alimentelor, al personalului şi al copiilor. Am făcut un lucru bun, un lucru frumos, pe care îl continuăm anul viitor, cu izolarea termică, pentru a avea o culoare unitară a întregii clădiri. Cred din tot sufletul că investind în învăţământ, de la cei mai mici la cei mai mari, este şansa noastră, a Fălticeniului”, a declarat primarul Gheorghe Cătălin Coman.