Orest Onofrei-filmat de sotie, binecuvintat de IPS Pimen

„Domnule prefect , noi ne-am cunoscut indeaproape in doua rinduri spunindu-ne unul altuia framintarile sufletesti cu gindul de a contribui a promovarea moralitatii si a cinstei in societatea noastra. Spuneam amindoi ca e nevoie de timp si de ajutorul lui Dumnezeu. In acest moment va binecuvintez cu dorinta de a avea rabdare si intelepciunea cuvenita unui conducator de obste. Fii sanatos”, a fost interventia IPS Pimen la instalarea noului prefect.

Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor asteapta ca noul prefect sa efectueze intr-un scurt timp transferul de proprietate asupra padurilor cu care Biserica din Bucovina a fost improprietarita pe ultima suta de metri de fostul Guvern condus de Adrian Nastase.

De mentionat ca la evenimentul instalarii in functie a participat si familia lui Onofrei, cele trei fiice si sotia aceasta din urma fiind pe post de operator, ea imortalizind foto si video momentele importante ale ceremoniei. In sala arhiplina a Palatului Administrativ a putut fi vazut si fostul democrat Brindusel Nichitean care este in prezent cercetat pentru ca ar fi votat de cinci ori la alegerile generale din 28 noiembrie.