Doi contrabandisti din Suceava, surprinsi in timp ce treceau peste frontiera cu mai multe colete cu tigari


Intră acum și în grupul de

Doi suceveni sunt cercetați pentru trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă după ce au fost surprinși de polițiștii de frontieră în timp ce transportau mai multe colete voluminoase.

contrabanda tigari frontiera

În urma unei acțiuni specifice pe linia combaterii contrabandei cu ţigări la nivelul S.P.F. Rădăuţi, polițiștii de frontieră au prins miercuri, în jurul orei 17.00, doi bărbați domiciliaţi pe raza judeţului Suceava, unul de 30, iar altul de 32 de ani, transportând mai multe colete voluminoase. Cei doi treceau pachetele ilegeal peste frontieră, pe jos, în zona localităţii Bilca, din Ucraina în România.

Polițiștii de frontieră i-au reținut pe bărbați și i-au condus la sediul Poliției, în același timp fiind făcute și cercetări în teren, ocazie cu care au mai fost descoperite și alte colete.

La sediul Punctului de Lucru Vicov au fost inventariate coletele găsite, astfel a rezultat cantitatea de 3.980 pachete cu ţigări marca „Viceroy”, de provenienţă ucraineană.

În cel mai scurt timp autorităţile de frontieră din Ucraina au fost informate despre eveniment, acestea găsind pe aceeași direcție mai multe baxuri cu ţigări din acelaşi lot. De asemenea, polițiștii de frontieră din Ucraina au reţinut o persoană cu cetăţenie ucraineană.

Țigările în valoare de aproximativ 40.000 lei găsite de polițiștii de frontieră români au fost confiscate, cei doi bărbați fiind cercetați pentru trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă. Ei au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de joi, 20 noiembrie 2014, să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.


Intră acum și în grupul de