Prefectul de Suceava a lamurit situatia funciara a ministrului Agriculturii


Intră acum și în grupul de

Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, ca lui Flutur nu i se poate pune in circa nici o ilegalitate. Onofrei a explicat ca Gheorghe Flutur a cumparat proprietatea respectiva inainte de 1989 si ca limitele acesteia nu au fost modificate niciodata vreme de 70- 80 de ani. Prefectul a aratat ca in situatia lui Flutur se afla peste 80% dintre suceveni la care suprafetele din acte nu corespund cu cele reale. „Nu corespund din doua motive. In primul rind ca inainte de 1898 populatia declara mai putin in acte pentru a plati taxe mai mici iar in al doilea rind masuratorile nu erau foarte exacte pentru ca instrumentele de atunci nu se compara cu cele de acum”,a explicat prefectul, care a adaugat „orice cetatean daca ar chema pe cineva de la cadastru sa-i masoare curtea va constata diferente”. Onofrei a apreciat ca Flutur a fost de buna credinta dar a recunoscut ca acesta a declansat actiunea in constatare in vara anului trecut dupa alegerile locale. Asta dupa ce in campania electorala au aparut articole de presa semnate de jurnalistul Ion Dragusanul care au semnalat faptul ca senatorul liberal detine in realitate suprafete de teren mai mari decit cele inscrise in cartea funciara. Prefectul s-a aratat deranjat de modul in care a fost prezentat „cazul Flutur”, ca fiind unul singular si a admis totusi ca „jumatate a fost adevar”. Onofrei a criticat modul in care jurnalistul a obtinut documentele care au stat la baza articolelor considerind ca unele dintre acestea cum ar fi contractul de vinzare cumparare a unei proprietati sind documente cu caracter privat si nu pot fi puse la dispozitia nimanui. Prefectul nu a negat faptul ca atacul la Flutur a avut un substrat politic precizind ca informatiile de la Oficiul de Cadastru, care era condus atunci deTiti Petrea un apropiat al PSD, au fost obtinute prin intermediul firmei Waresso, apartinind familiei sale. „Faptul ca un domn care a fost sef la cadastru , care a avut o firma cu activitati de aceeasi natura, aflindu-se in conflict de interese flagrant, participa la aceasta lupta politica dindu-i domnului Dragusanul jumatate de adevar tragind concluzii eronate acest lucru nu mi se pare corect”, a spus Onofrei. De mentionat ca Ion Dragusanul a adresat Prefecturii o sesizare prin care a solicitat lamurirea situatiei funciare a ministrului Agriculturii.


Intră acum și în grupul de